miercuri, 29 decembrie 2010

umbre





tu cobori pe pământ
să capeţi umbră////////////////////////
eu vreau să urc/ca un cântec să mi-o pierd
nu este cântecul amintirea spiritului zburând printre stele?

marți, 28 decembrie 2010

Icicle people


Cam aşa se vede la fereastra mea! Brrr! După zilele călduroase de toamnă luuuuungăăă în care alergam să prind fluturi în imagini am ajuns în frig îngheţat.
Parcă am fi clătite perpelite! Parcă am trăi în ficţiune.

Mi-am amintit de "Primul exil la cronoscop", o proză SF de Mircea Nedelciu. Acolo teoria împrăştierii anotimpurilor produce transformări îngrozitoare (noi deocamdată suntem într-o fază incipientă, alternarea anotimpurilor, n-aveti senzaţia asta în orice anotimp că se succed zile cu temperaturi diverse, în sincope? ). Anticiparea vremii viitoare este sumbră. Nedelciu descrie un pământ acoperit mult de ape, transgresiunea suferită de Dobrogea în mare parte şi de Veneţia în totalitate.

Desigur, teoria împrăştierii vârstelor e o utopie...(...încă :D) : "Zilele unei vieţi se succed în grupuri mici şi inegale. După două zile de copilărie zburdalnică pot urma cinci de senectute înţeleaptă, apoi trei de tinereţe exuberantă şi opt de maturitate calmă., eficientă, nimic nu e ciclic, iar succesiunea, deşi pare aleatorie, poate fi cunoscută ştiinţific şi prezisă dacă sunt luate în calcul datele genetice şi condiţiile astrale ale naşterii subiectului".

Da e o lectură delicioasă de vacanţă proza scurtă a lui Nedelciu. Faza cu corespondenţa între oameni care trăiesc în acelaşi spaţiu dar la distanţe de sute de ani e memorabilă!

O să caut în toate sertarele ( exerciţiu bun şi, mai ales, util, pentru cei care n-au terminat curăţenia de iarnă) să văd dacă mi-am pus vreun bileţel din trecut, sau să-ncep cu buzunarele???? :)

duminică, 26 decembrie 2010

de pe la noi



De la Cela, colega mea, profesoara de matematică, am auzit pentru prima oară de gigei, cum ajunge în cancelarie îşi revarsă furia pe noi, diriginţii de gigei, că în clasă trebuie să fie numai zâmbet, când gigelul din povestea ei nu-ţi aparţine, răsufli uşurat.

Într-o pauză a aruncat instrumentele din trusa de geometrie pe masa lungă şi-a zis că a vorbit despre cerc la clasa a V-a (nu era a mea!!!) şi-n final l-a pus şi pe gigel la treabă (că nu trebuie să-l laşi, îi dai sarcinile cele mai simple, tre' să facă şi el ceva!), numai să deseneze un cerc pe tablă, doar atât, i-a şi înmânat compasul şi gigel s-a dus spre tablă, s-a proptit cu vârful compasului într-un punct, s-a-ntors spre ea şi a-ntrebat-o:
- Doamnaaaa, să-l fac rotund?

luni, 20 decembrie 2010

ciocolata & cafea & Beigbeder


Când eram mică mergeam în urma unei învăţătoare din sat, vecina noastră de peste drum şi un pic de rudă (tata cu soţul ei erau veri de a nu stiu câta spiţă). Mergeam foarte aproape, să calc exact pe urma paşilor că-mi zisese mama că o să ajung ca ea dacă-ndeplinesc ritualul ăsta des :) Era foarte plăcut, eram în siguranţă, jocul mă captiva, deşi făceam un pic de efort să păstrez măsura ...Mai târziu, peste ani buni, l-am reluat mergând tot pe ulicioara noastră, dar legându-mi paşii de o altă vecină, care s-a nimerit atunci. Am adăugat ceva jocului, am numărat paşii în gând... şi deodată, vecina se-ntoarce şi mă-ntreabă: "Vrei să-mi spui ceva?" (adică voiam să-i spun ceva şi nu-ndrăzneam? că oamenii de la ţară sunt mai timizi). Am rămas puţin imobilă şi fizic, dar şi psihic că voiam să şi ţin minte numărul paşilor...

Am citit câteva din cărţile lui Frédéric Beigbeder apărute la Editura Pandora şi senzaţia e de déjà vu. Lectura e delicioasă, dar tehnic vorbind, nimic nu e nou, original. După romane şi dar şi după nuvelele sub ecstasy poţi spune aşa am mai citit, aşa s- a mai scris. E mereu în urma cuiva, dar sinceritatea lui te atrage şi viaţa lui pe care o provoacă să poată scrie, nu invers, trăieşte ca să aibă din ce scrie, experimentele sunt pe viu, nu pe foaie! Nu degeaba spune într-un interviu că singura persoană de care se teme este el însuşi.

Chiar acum, în cafeaua mea perdeaua croieşte linii lichide graţioase, dezvăluie o bucăţică de cer cu un albastru amestecat cu ciocolată, dar nuanţa dominantă e albastră, plus câteva dunguliţe aurii de lumină de pe muchia ferestrei...

duminică, 12 decembrie 2010

79...


Acesta e tatăl meu, de ziua lui, în toamna anului trecut, înainte de alegeri.
Era agricultor în tinereţe, făcea şi cărăuşie, imi povestea de multe ori despre boii şi caii pe care i-a avut. Până la colectivizare, când comuniştii i-au luat tot, şi "căruţa şi plugul şi prăşitoarea, aveam doi cai, dar am reuşit să vând unul chiar un pic înainte." Rămas fără unelte, a trebuit să se angajeze la o uzină de armament într-o slujbă umilă. N-a făcut armată că avea un handicap fizic. A simţit şi a purtat pe chip toată viaţa umilinţa. Dar în toamna trecută nu i-a mai votat pe comunişti. "Dar pe cine o să votezi?" "Votez pe liberali!!!" şi mi-a aratat o găleată de plastic cu sigla PDL!!!!!!!! Păi, tată, ăştia nu sunt liberali, cine te-a păcălit?
La finalul alegerilor am vorbit la telefon şi mi-a zis că el nu i-a ales, dar comuniştii iar au câştigat.