Et la Musique ...

Et la Musique –

n’est-elle le souvenir de l’esprit

errant parmi les étoiles ?

Le souvenir du vol ?

am găsit un răspuns...

Zilele trecute am traversat câteva cartiere pe jos şi n-am găsit un om de zăpadă. Aseară, am deschis fereastra şi ce să vezi!? Un om de zăpadă înalt, avea şi fes, ce-i drept nu ajungea până la etajul doi să mă tragă de mânecă!!! O jucărie minunată, uriaşă, pe măsura abundenţei acestei ierni! şi am adus şi personajul meu din "Joacă-te cu mine, bunică Iolanda






Prima ilustraţie este a Dianei, a doua a mea !

chant pour la chicorée

Le chant des cigales
tente d’ouvrir les corolles closes de chicorée.

Toute la nuit.

arca...

"Frunză verde de albastru..."( Nichita Stănescu)

"Frunză verde de albastru..." (Nichita Stănescu)

când începi să scrii poezii

eu am început să scriu (începutul e clişeic, ştiu, toţi zic : pur şi simplu n-aveam ce face şi aşa e
şi am zis ce-ar fi să scriu poezii eram cu puşa pe scări în faţa casei
şi una din noi a zis hai să scriem o poezie
dacă putem şi să vedem a cui e mai frumoase gata începem întrecerea
tema?
castelul
nu stiu de unde ne-a venit ideea
poate a fost a mea desenam bine castele
mai ales interioare
un câine vagabond galben
merge în faţa mea
îl cunoşti? nu, habar n-am de unde-mi ştie drumul
parcă mă conduce întoarce capul din când în când
târăşte ritmat ghearele pe pavaj ca pe mărgele
pe bulevardul castanilor e un câine pendul
alege câte un trecător merge în faţa lui un timp în acea direcţie
după o vreme şi-alege un trecător din direcţia opusă se-ntoarce

tocmai împrumutasem o carte de la o colegă
care mi-a dat-o de tot până la urmă o purtam după mine mereu
a ajuns ca o zdreanţă un totem pe bune încă o mai am
„animale abstracte” de gabriela melinescu nu înţelegeam nimic
deşi era scrisă în limba română
citeam pentru că nu-nţelegeam
ca prinsă-ntr-o vrajă nu mă puteam opri
căutam o breşă nu venea

în rama unei ferestre o femeie pregăteşte aperitive
îndreaptă privirile spre mine în timp ce-şi linge degetele

când ne-am citit am recunoscut că a ei e mai frumoasă
nu cred c-am mai întâlnit vreun castel mai măreţ decât ăla în nicio carte
am recunoscut că e tare greu să fii învins greu de îndurat
de-atunci m-am gândit la poemul meu strălucitor în fiecare zi
puşa n-a mai scris nici un vers de atunci
încă nu l-am înălţat n-am izbândit
am ajuns în dreptul fabricii de lapte ştie până aici e perfect mă
las condusă de un câine galben fabrica are
ferestrele căscate
parcă am cronţobauri pe tălpi

...morning

de dimineaţă
m-am trezit cu faţa spre tine
şi m-am lăsat purtată
de respiraţia ta
mai aproape mai departe
mai aproape

mai departe

usi , ferestre. virginia woolf &

Ţin manuscrisul lângă mine,

cu tandreţe aproape…

Aici e viaţă adevărată.

Deschid mai departe

o foaie albă, aceasta,

cum aş deschide fereastra,

de dimineaţă,

cu simţurile stârnite.

Mereu se iveşte ceva.

Ca.

La fel, oarecum, zice şi Virginia Woolf în "Arta lecturii": "Nimic nu e mai deprimant decât să deschizi uşa şi să nu se-ntâmple nimic".

Universul e deschis permanent, cred eu, te primeşte ; ca să vezi, ca să ţi se-ntâmple ceva, trebuie să-ţi deschizi toate uşile şi ferestrele interioare şi să intri într-un timp lung, generos.. Dacă poţi...

Altfel, nu, nu ţi se va-ntâmpla nimic, nu? :)