Se afișează postările cu eticheta photoemotion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta photoemotion. Afișați toate postările

miercuri, 7 martie 2012

Et la Musique ...

Et la Musique –

n’est-elle le souvenir de l’esprit

errant parmi les étoiles ?

Le souvenir du vol ?

luni, 21 martie 2011

când începi să scrii poezii


eu am început să scriu (începutul e clişeic, ştiu, toţi zic : pur şi simplu n-aveam ce face şi aşa e
şi am zis ce-ar fi să scriu poezii eram cu puşa pe scări în faţa casei
şi una din noi a zis hai să scriem o poezie
dacă putem şi să vedem a cui e mai frumoase gata începem întrecerea
tema?
castelul
nu stiu de unde ne-a venit ideea
poate a fost a mea desenam bine castele
mai ales interioare
un câine vagabond galben
merge în faţa mea
îl cunoşti? nu, habar n-am de unde-mi ştie drumul
parcă mă conduce întoarce capul din când în când
târăşte ritmat ghearele pe pavaj ca pe mărgele
pe bulevardul castanilor e un câine pendul
alege câte un trecător merge în faţa lui un timp în acea direcţie
după o vreme şi-alege un trecător din direcţia opusă se-ntoarce

tocmai împrumutasem o carte de la o colegă
care mi-a dat-o de tot până la urmă o purtam după mine mereu
a ajuns ca o zdreanţă un totem pe bune încă o mai am
„animale abstracte” de gabriela melinescu nu înţelegeam nimic
deşi era scrisă în limba română
citeam pentru că nu-nţelegeam
ca prinsă-ntr-o vrajă nu mă puteam opri
căutam o breşă nu venea

în rama unei ferestre o femeie pregăteşte aperitive
îndreaptă privirile spre mine în timp ce-şi linge degetele

când ne-am citit am recunoscut că a ei e mai frumoasă
nu cred c-am mai întâlnit vreun castel mai măreţ decât ăla în nicio carte
am recunoscut că e tare greu să fii învins greu de îndurat
de-atunci m-am gândit la poemul meu strălucitor în fiecare zi
puşa n-a mai scris nici un vers de atunci
încă nu l-am înălţat n-am izbândit
am ajuns în dreptul fabricii de lapte ştie până aici e perfect mă
las condusă de un câine galben fabrica are
ferestrele căscate
parcă am cronţobauri pe tălpi


sâmbătă, 15 ianuarie 2011

vineri, 14 ianuarie 2011

Ultimele amurguri




mai întâi a sosit o hâtie. Eaunu i-a arătat-o lui Eldoi. Eaunu i-a arătat ţeava de gaze lipită de copac, Elunu a-ncercat s-o-ndoaie, dar foarte puţin a reusit s-o-ndepărteze;
apoi au venit nişte oameni în portocaliu :D, au scos nişte instrumente cu care au măsurat circumferinţa trunchiului, distanţa de la trunchi până la ţeavă, ei, da, asta nu-i în regulă, au scris repede rezultatele măsurătorilor într-un dosar, stăteau şi scriau, stăteau şi scriau, Eaunu le-a mai adus un top;
a bătut la poartă o doamnă în halat alb, delicat şi-a pus mănuşile, a scos o eprubetă
şi un fel de bisturiu, a scrijelit în coaja copacului, a pus proba în eprubetă şi a plecat;
a intrat şi un domn de la primărie însoţit de alţi doi cu o drujbă;
a scos două foi; pe una scrijeliseră cei de la gaze un desen, o zvastică ciudată ;
cealaltă era de la laborator: zicea că nu, Linu (aşa-l chema, aşa l-au numit copiii) nu e un copac de soi rar (eu credeam că da!!!)
că dacă era ca arborele de ceară pe care-l aveam la poartă poate scăpa, poate aprobau să mai pună un cot de ţeavă, aşa copacul ameninţa asupra conductei de gaze şi a bucătăriei de vară a vecinilor, pe dedesubt, să trimită rădăcinile; colega mea zicea că din când în când schimbă uşa bucătăriei de la ţară, creşte un nuc chiar lângă ...
şi acum intră în scenă oamenii cu drujba, se aude zgomot, copacul cade
i-am trimis un sms lui Eaunu de ce a permis şi ea a zis să nu-i mai trimit aşa ceva, ea a luat copiii şi i-a dus într-o sală îndepărtată să n-audă zgomotul, puteam să fac la fel;
azi, la cenaclu, o fetiţă s-a uitat pe fereastră şi a zis "doamna, ce rău e fără copacul nostru"
m-am uitat pe fereastră, un guguştiuc care venea pe ramuri odată, se aşezase acum, pe conductă;
până am dat perdeaua la o parte şi mi-am scos aparatul de fotografiat a zburat