marți, 28 decembrie 2010
Icicle people
Cam aşa se vede la fereastra mea! Brrr! După zilele călduroase de toamnă luuuuungăăă în care alergam să prind fluturi în imagini am ajuns în frig îngheţat.
Parcă am fi clătite perpelite! Parcă am trăi în ficţiune.
Mi-am amintit de "Primul exil la cronoscop", o proză SF de Mircea Nedelciu. Acolo teoria împrăştierii anotimpurilor produce transformări îngrozitoare (noi deocamdată suntem într-o fază incipientă, alternarea anotimpurilor, n-aveti senzaţia asta în orice anotimp că se succed zile cu temperaturi diverse, în sincope? ). Anticiparea vremii viitoare este sumbră. Nedelciu descrie un pământ acoperit mult de ape, transgresiunea suferită de Dobrogea în mare parte şi de Veneţia în totalitate.
Desigur, teoria împrăştierii vârstelor e o utopie...(...încă :D) : "Zilele unei vieţi se succed în grupuri mici şi inegale. După două zile de copilărie zburdalnică pot urma cinci de senectute înţeleaptă, apoi trei de tinereţe exuberantă şi opt de maturitate calmă., eficientă, nimic nu e ciclic, iar succesiunea, deşi pare aleatorie, poate fi cunoscută ştiinţific şi prezisă dacă sunt luate în calcul datele genetice şi condiţiile astrale ale naşterii subiectului".
Da e o lectură delicioasă de vacanţă proza scurtă a lui Nedelciu. Faza cu corespondenţa între oameni care trăiesc în acelaşi spaţiu dar la distanţe de sute de ani e memorabilă!
O să caut în toate sertarele ( exerciţiu bun şi, mai ales, util, pentru cei care n-au terminat curăţenia de iarnă) să văd dacă mi-am pus vreun bileţel din trecut, sau să-ncep cu buzunarele???? :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
am cautat in toate sertarele..alea cinci de senectute înţeleaptă la mine lipsesc:) erau prezente sapte zile de copilărie zburdalnică:))))) cu multe biletele colorate, inflorate:))
RăspundețiȘtergereThanks for following my blogs.
RăspundețiȘtergereI wish you a Happy New Year.
Mariann
Karina,bravo, pe-alea cinci lasă-le-ncuiate !
RăspundețiȘtergereJocul e frumos, pune biletele în buzunarele, sau sertarele în care intri mai târziu, bileţele cu dorinţe (mici, gen: aş mânca o portocală, nu: aş vrea să fiu fericită (kk:)şi să-mi spui la vară cum te simţi când găseşti un bileţel din ăsta, ca şi cum ai citi în jurnalul secret...
Hai să-l jucăm :)
...you too, Mariann! and your are welcome!
RăspundețiȘtergereHappy New Year! :)
daaa...o sa am nevoie de o multime de sertarase:) am o lista mare de dorinte:)
RăspundețiȘtergeresertăraşe, buzunare, jucării şi obiecte uitate, căăăăăăăăăărţi, cotloane şi volănaşe îţi aşteaptă răvaşele...:)
RăspundețiȘtergere