La pescuit de păstrăvi în America – Richard Brautigan

Mai degrabă îmi pare un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde, decât roman, de mici capitole care au în comun un personaj narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă cu titlul - un motiv repetat în fiecare particulă de text : „La pescuit de păstrăvi în America”!

Capitolele scurte, mici poeme epice, sunt improvizaţii ca în jazz, construite în jurul motivului pescuitului de păstrăvi, dar pe teme variate. Punctul generator îl constituie un episod din copilăria naratorului chiar în primul capitol, un mic sâmbure luminos rămas în memorie, care pulsează în toate celelalte capitole în mici întâmplări autobiografice, sau onirice, în coşmaruri absurde: “Oare când am auzit pentru prima oară în copilărie despre pescuitul de păstrăvi în America ? Şi de la cine ? Cred că de la unul dintre taţii mei vitregi./Vara lui 1942./Bătrânul beţivan mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor. Când era în stare să vorbească, avea un fel de-a descrie păstrăvii de parcă ar fi fost un metal preţios şi inteligent./Argintul nu descrie suficient de bine ceea ce am simţit când mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor./Vreau să fiu exact./Eventual, oţel de păstrăv. Oţel făcut din păs¬trăvi. Râul limpede şi plin de zăpadă pe post de turnătorie si căldură./Imaginaţi-vă Pittsburgh-ul/ Un oţel obţinut din păstrăvi, folosit la construcţia clădirilor, trenurilor si tunelelor./Un Andrew Carnegie al Păstrăvilor!/ Replica lui La Pescuit de Păstrăvi în America: îmi amintesc cu deosebită plăcere de oameni cu tricornuri pescuind în zori.( “BĂTAIE IN LEMN (PARTEA ÎNTÂI”)

Motivul nu e decât un stimulent pentru memorie, un joc ingenios, hipnotic, repetat în fiecare capitol ca o notă dominantă în jazz.Dicteului automat i se adaugă tehnici autenticiste, texte document: o bibliografie (plictisitoare!!!) despre pescuitul de păstrăvi, sau replicile epistolare către, sau semnate de La Pescuit de Păstrăvi în America… După bibliografie urmează totuşi o afirmaţie comică, o notă discordantă, binefăcătoare: “Nu există nicăieri vreo menţiune despre un păstrăv care să fi murit după o duşcă de vin de Porto.”La pescuit de păstrăvi în America e numele naratorului, dar şi al unui individ invalid după ce un păstrăv îi retezase picioarele, căruia la nume i se mai adaugă (bonus!) porecla „Scurtu” şi un necrolog comic pe o piatră de mormânt.

Imaginile sunt halucinante, reproduse din perspectiva unui drogat (dar şi din perspectiva pisicii !) a unei minţi confuze care construieşte propria realitate, o înţelegere supradimensionată, simbolizată. O pisică se numeşte 208, dar ce poate fi, se întreabă, poate număr ul unei camere? Pârâul semăna cu “12.845 de cabine telefonice, aşezate la rând, cu tavane victoriene, uşile scoase şi pereţii din spate smulşi”, sau cu trupul unei tinere fete, în visul unui obsedat sexual, sau cu treptele unei case: “Cascada era doar o scară cu trepte albe de lemn care ducea la o căsuţă din copac”;Naratorul confundă o bătrână cu “un râu plin de păstrăvi în Vermont”, iar schimbul lor de replici e de un absurd grav şi delicios. Copiii târăsc de picioare o bunicuţă care strigă lucruri obscene, glume macabre, zgomote absurde sunt exacerbate de spaimă: “Tăceam cu toţii, mai puţin ochiul care clipea: clip, clip, clip. La un moment dat am putut auzi nenorocitul de ochi zbătându-se. Aducea cu sunetul unei insecte care depune cel de-al milionulea ou al dezastrului nostru.”O scenă de sex dezvăluie un poem suprarealist cu imagini şocante şi simbolice: “în jurul nostru era plin de mâzgă verde şi de peşti morţi.Îmi amintesc că un peşte mort plutea pe sub gâtul ei. Am aşteptat să treacă în partea cealaltă, ceea ce s-a şi întâmplat. ““Sperma s-a răspândit în apă, neobişnuită cu lumina, si a devenit instantaneu o chestie ceţoasă, vâscoasă, ce se răsucea ca o stea căzătoare; atunci am văzut că se apropie un peşte mort, care plutea prin sperma mea, îndoind-o la mijloc. Avea ochii ţepeni precum fierul.”

Lipsesc afectele, lumea e deprimant de obiectuală, stilizată, redusă la gesturi. O lume golită de emotivitate, de afecţiune, de sens, de raţiune.Poate doar imaginea religioasă ar fi singurul element care ar umaniza perspectiva narativă, sau faptul că îşi scoate prietenul pe cauţiune…Oamenii gândaci te trimit spre Kafka, derularea ameţitoare, cumularea de întâmplări suprarealiste, virtuozitatea, explozia fanteziei spre Boris Vian.

Roman? Hm! Plasarea asta e o cursă pentru naivul cititor, care nu va găsi aici subiect, nu va găsi poveste captivantă, “vână de povestitor”, poate doar un roman programatic, un răsfăţ rafinat pentru iniţiaţi !



Mai degrabă îmi pare un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde, decât roman, de mici capitole care au în comun un personaj narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă cu titlul - un motiv repetat în fiecare particulă de text : „La pescuit de păstrăvi în America”!

Capitolele scurte, mici poeme epice, sunt improvizaţii ca în jazz, construite în jurul motivului pescuitului de păstrăvi, dar pe teme variate. Punctul generator îl constituie un episod din copilăria naratorului chiar în primul capitol, un mic sâmbure luminos rămas în memorie, care pulsează în toate celelalte capitole în mici întâmplări autobiografice, sau onirice, în coşmaruri absurde: “Oare când am auzit pentru prima oară în copilărie despre pescuitul de păstrăvi în America ? Şi de la cine ? Cred că de la unul dintre taţii mei vitregi./Vara lui 1942./Bătrânul beţivan mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor. Când era în stare să vorbească, avea un fel de-a descrie păstrăvii de parcă ar fi fost un metal preţios şi inteligent./Argintul nu descrie suficient de bine ceea ce am simţit când mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor./Vreau să fiu exact./Eventual, oţel de păstrăv. Oţel făcut din păs¬trăvi. Râul limpede şi plin de zăpadă pe post de turnătorie si căldură./Imaginaţi-vă Pittsburgh-ul/ Un oţel obţinut din păstrăvi, folosit la construcţia clădirilor, trenurilor si tunelelor./Un Andrew Carnegie al Păstrăvilor!/ Replica lui La Pescuit de Păstrăvi în America: îmi amintesc cu deosebită plăcere de oameni cu tricornuri pescuind în zori.( “BĂTAIE IN LEMN (PARTEA ÎNTÂI”)


Motivul nu e decât un stimulent pentru memorie, un joc ingenios, hipnotic, repetat în fiecare capitol ca o notă dominantă în jazz.
Dicteului automat i se adaugă tehnici autenticiste, texte document: o bibliografie (plictisitoare!!!) despre pescuitul de păstrăvi, sau replicile epistolare către, sau semnate de La Pescuit de Păstrăvi în America… După bibliografie urmează totuşi o afirmaţie comică, o notă discordantă, binefăcătoare: “Nu există nicăieri vreo menţiune despre un păstrăv care să fi murit după o duşcă de vin de Porto.”
La pescuit de păstrăvi în America e numele naratorului, dar şi al unui individ invalid după ce un păstrăv îi retezase picioarele, căruia la nume i se mai adaugă (bonus!) porecla „Scurtu” şi un necrolog comic pe o piatră de mormânt.

Imaginile sunt halucinante, reproduse din perspectiva unui drogat (dar şi din perspectiva pisicii !) a unei minţi confuze care construieşte propria realitate, o înţelegere supradimensionată, simbolizată. O pisică se numeşte 208, dar ce poate fi, se întreabă, poate număr ul unei camere?
Pârâul semăna cu “12.845 de cabine telefonice, aşezate la rând, cu tavane victoriene, uşile scoase şi pereţii din spate smulşi”, sau cu trupul unei tinere fete, în visul unui obsedat sexual, sau cu treptele unei case: “Cascada era doar o scară cu trepte albe de lemn care ducea la o căsuţă din copac”;
Naratorul confundă o bătrână cu “un râu plin de păstrăvi în Vermont”, iar schimbul lor de replici e de un absurd grav şi delicios.
Copiii târăsc de picioare o bunicuţă care strigă lucruri obscene, glume macabre, zgomote absurde sunt exacerbate de spaimă: “Tăceam cu toţii, mai puţin ochiul care clipea: clip, clip, clip. La un moment dat am putut auzi nenorocitul de ochi zbătându-se. Aducea cu sunetul unei insecte care depune cel de-al milionulea ou al dezastrului nostru.”
O scenă de sex dezvăluie un poem suprarealist cu imagini şocante şi simbolice: “în jurul nostru era plin de mâzgă verde şi de peşti morţi.
Îmi amintesc că un peşte mort plutea pe sub gâtul ei. Am aşteptat să treacă în partea cealaltă, ceea ce s-a şi întâmplat. “
“Sperma s-a răspândit în apă, neobişnuită cu lumina, si a devenit instantaneu o chestie ceţoasă, vâscoasă, ce se răsucea ca o stea căzătoare; atunci am văzut că se apropie un peşte mort, care plutea prin sperma mea, îndoind-o la mijloc. Avea ochii ţepeni precum fierul.”

Lipsesc afectele, lumea e deprimant de obiectuală, stilizată, redusă la gesturi.
O lume golită de emotivitate, de afecţiune, de sens, de raţiune.
Poate doar imaginea religioasă ar fi singurul element care ar umaniza perspectiva narativă, sau faptul că îşi scoate prietenul pe cauţiune…
Oamenii gândaci te trimit spre Kafka, derularea ameţitoare, cumularea de întâmplări suprarealiste, virtuozitatea, explozia fanteziei spre Boris Vian.

Roman? Hm! Plasarea asta e o cursă pentru naivul cititor, care nu va găsi aici subiect, nu va găsi poveste captivantă, “vână de povestitor”, poate doar un roman programatic, un răsfăţ rafinat pentru iniţiaţi !




Richard Brautigan - La pescuit de păstrăvi în America , Editura POLIROM, 2004