smile

Poezii scrise cu copii de 4-6 ani, dupa o reteta pe care eu inca n-am incercat-0....decât provocându-i pe alţii.

LUCRURI CARE - MI PLAC

Luiza: îngheţata, ouălele de Paşte, topoganul – că pot să mă dau în el singură, te ia vântul, morcovii, toamna când cresc multe lucruri în grădină: merele, pepenii, morcovii; copacii când fac multe flori; florile, deoarece cresc multe şi au miros frumos; soarele că ne-ncălzeşte; lămâile că sunt zemoase; penarele că pot să-mi bag culorile.

Răzvan: cartea pentru că o colorez, ploaia pentru că plouă mereu de-o săptămână, fulgerul pentru că ia foc, lămâia pentru că pot să beau ceai, avionul că pot să mă plimb în alte ţări, vaporul că văd apa, peştişorii; pepenele că are vitamine, steagul că pot să dau din el, balansoarul că mă plimb în sus şi-n jos, toboganul că pot să mă dau pe el

Nicuşor: mingea săritoare, cartofii, maşina că mă plimbă, omul că face mâncare, când dă soarele, oul colorat

Nicu: zăpada, topoganul cu apă, cu iarbă, (litera) W, soarele, căruţa, fulgerul, camionul, decapotabilă, televizorul

Alina: îngheţata că e delicioasă şi dacă e bună te face să te simţi mai bine; copiii că se joacă frumos, au talent, cântă, se joacă, desenează, scriu, fac puzzle; ciocolata că e foarte bună; cartea că poţi să povesteşti orice; floarea că e foarte, foarte frumoasă şi miroase frumos şi poţi să o pui în casă; bicicleta că poţi să mergi pe ea ca să faci puţină mişcare, că dai din pedale faci muşchi; ceainicul că poţi să pui şi cafea, şi ceai, şi lapte pui în ceşcuţă, în cănuţă şi bei; norii că ne dau lumină, sunt frumoşi, albaştri; oamenii văd pe geam norii coloraţi cu albastru şi ar putea să se înveselească când sunt la seviciu şi la şcoală, îi văd pe geam şi se-veselesc; soarele pentru că este foarte galben şi ne aduce sănătate.

Beatrice: îngheţata, două păpuşi că pot să mă joc cu ele, soarele că dă căldură, oul de Paşte că-l ciocnesc cu alţi oameni, copacii că înfloresc floricele, scările pentru că pot să urc pe ele, ouălele desfăcute pentru că atunci când le cojesc rămân desfăcute şi le mănânc şi sunt dulci, bune; scările – urc pe ele mereu, până la etajul mare; căruţa pentru că pun în ea toate lucrurile; o fetiţă cu părul lung, că-mi place părul lung; penarul că-mi pun carioca în el, copacii să mă urc în ei, norii că stau pe cer.

Petrică: trenul că merge repede; mingile de fotbal că sar în sus şi-n jos; balonul pentru că zboară aşa sus; morcovul că e aşa de gustos; roboţii pentru că pot să mă joc cu ei frumos; maşinile, bărcile că prind peşti, ancorele că pot să le arunc jos, leagănul că se duce în sus şi-n jos, urme de dinozaur.

Andreea: să mă dau în tobogan, pe scară să mă dau, să mănânc cireşe din copac, îngheţata cu cireşe, trandafirul mult de tot, soarele că mă uit dimineaţa la el, inimioarele, oul, balonul, când obosesc să stau în fotoliu, banana, mingea de fotbal, scara că mă urc pe ea, că cobor, că mă uit la lună; o stea cătătoare, o cadă că fac baie în ea singură, fără mami; că mă urc pe scaun, ancora că se numeşte ancoră, minge de baschet , masa că manânc pe ea

Dana: căsuţa – mă distrez în ea, mă joc de-a mama şi de-a tata; norii că sunt aşa de frumoşi şi vine şi cerul albastru şi se-norează apoi; mărul pentru că e sănătos şi face dinţii albi; luna că se face aşa ca o coroniţă şi eu ador luna cu coroniţă;

LUCRURI CARE NU - MI PLAC

Dana: mingea că mă lovesc cu ea în cap; scara că mi-e frică să nu cad; fetele rele pentru că nu le-am făcut nimic şi ele vor să fie atât de rele; fetele băieţoase care nu vor să muncească.

Vlad: când mă doare ceva, să mă bată cineva ( aşa, fără motiv ), când stau în casă singur, când n-am ce să fac

Nicu: îngheţata, gândacii, portocala, când oamenii se ceartă, ceapa, merele.

Luiza: fulgerele şi ploaia că s-ar putea să se inunde şi din trăsnete s-ar putea să se curenteze vreun om; florile de liliac că nu ţin mirosul mult; scările că aş putea să mă sui pe ele şi aş cădea; mingile că s-ar putea să cadă vreun copil şi să se lovească; apa pentru că mă udă.

Răzvan: boul, aurul, claxonul că mă doare capul, racheta că nu văd cum pleacă.

Alina: fulgerele că sunt rele, poate ne lovesc într-o zi şi o să murim; cotul pentru că e vechi şi poate se rupe;

Balena că e mare şi poate să te-nghită şi e urâtă; roşia pentru că e zemoasă; omul de zăpadă că e zăpada rece şi dacă uiţi să-ţi pui mănuşiţe îţi îngheaţă mânuţele pe zăpadă şi trebuie să te duci în casă; gândacul că mare, negru şi urât, are picioare multe, copilul se sperie de el şi fuge;

ceapa.

Andreea: leagănul că mă plistisesc în el, mărul că prima dată îmi place apoi nu, cerul – mă plictisesc dacă mă uit la el mult, barca că prinzi peşti.

Petrică: pastilele pentru că au gust acru; când se ţipă la mine; să mănânc mere lovite; portocala cu coajă; frigul, apa că e rece; zborul

Beatrice: ploaia, că plouă de multe zile; mingile de baschet, creioanele că se rup vârfurile mereu, nici crizantema că e urâtă, scările vechi, omul de zăpadă pentru că e greu să-l fac

Richard Brautigan& În zahăr de pepene

În zahăr de pepene e un roman… prăjitură, după reţetă, tăiat în felii mici, în capitole scurte, pliat bine pe unitatea cotidiană de timp destinată lecturii, capitole care par niste poezii minione, ca acest imn închinat mâinilor: „Ne-am întors la MOARTEu ţinându-ne de mână. Mâinile sunt ceva minunat, mai ales când se întorc după ce au făcut dragoste („Mâini”)

Zahăr de pepene, repetat obsesiv, devine un refren hipnotic, care amorţeşte, induce o stare somnolentă, plăcută. Multe lucruri sunt făcute din zahăr de pepene, inclusiv “această carte”, scrisă, bineînţeles, cu cerneală din sâmburi de pepene, cu promisiuni dulci încă din primul capitol: “Vom vorbi despre toate acestea şi le vom străbate prin zahăr de pepene” Zahărul de pepene, ingredient de bază al reţetei, menţine un echilibru al bunei dispoziţii, la care se adaugă mai vechiul păstrăv, din primul roman.

Paulina, logodnica naratorului, aprinde noaptea o lampă cu ulei din pepene-cu păstrăv, care răspândeşte nu numai lumină, dar şi un miros parfumat, baraca ei este făcută din zahăr de pepene, rochia tot din zahăr de pepene şi are şi o aromă plăcută, dar şi la privit dezvăluie formele dulci ale corpului!

Geografia locurilor e un labirint ţesut din pepeni şi râuri şi multe poduri, “Pe aici spunem râu tuturor lucrurilor. Genul acesta de oameni suntem.“ Arhirtectura e suprarealistă: din bucătărie poţi ajunge în „coridorul care ducea în camera de zi trecând pe sub râu”. Cărămizile sunt din pepene.

In MOARTEu îşi petrec oamenii majoritatea timpului, mănâncă, lucrează, însă fiecare are câte o baracă în afara locului, unde le place să petreacă timpul în singurătate. Lentoarea e măsura lucrurilor, până şi dragostea se supune mişcărilor încete într-o poezie cu trimiteri spre psalmi biblici prin naivitatea exprimării sentimentelor.

Mult timp povestea nu se leagă, îţi scapă printre mâini, alunecoasă ca un …păstrăv. Scene , elemente reale se amestecă cu altele supranaturale, dar pe cine mai surprinde această tehnică după ce a citit primul roman? Pe cine mai surprinde că râul trece împleticit prin camera de zi? Tot acolo se pot întâlni şi stâlpii de iluminat :”M-am dus cu Paulina în camera de zi şi ne-am aşezat pe o canapea în crângul de lângă mormanul de bolovani. Eram înconjuraţi de felinare.” Dacă păstrezi convenţia intruziunii suprarealului, dacă nu te interesează tehnica şi, mai ales, dacă n-ai citit “La pescuit de păstrăvi în America”, lectura e agreabilă, o poezie când suprarealistă, când absurdă.

Cărţile aici servesc drept combustibil, aduc căldură, ele au stat ca multe alte lucruri în Uzina uitată, unde trăieşte izolată ceata lui ERUPT-in. Toţi cei care nu se supun traiului molcom de la MORTEu, dispar în mod absurd ca ERUPTIN si gaşca lui , sau tragic, ca Margareta, fosta iubită a naratorului, care vizita tot mai des Uzina uitată şi aducea multe lucruri pe care le depozita în baraca ei, atinsă de boala viitorului, a posesiunii, strângea pe lângă ea de grămezi de obiecte, mai multe decât ar fi avut nevoie…

În păstrăvărie, Eruptin, secondat de gaşca lui, îşi taie degetul mare, apoi mâinile, apoi urechile ca să demonstreze cum ar trebui să arate MOARTE-ul. Pentru el, cei care-l locuiesc sunt nişte imbecili, care au omorât tigrii, nişte animale inteligente, şi au instalat liniştea. Moartea petrecăreţilor nu provoacă emoţii, sunt încărcaţi în roabe, ca nişte lucruri nefolositoare, sângele lor e adunat cu o cârpă stoarsă ritualic în găleată de Paulina ... Doar Margareta trăieşte tensionat, ea se abate de la traiul îngheţat, monoton şi liniştit, nu suportă exilul sentimental şi se sinucide .

Notaţia e simplă, aproape o transcriere în limbajul folosit în fişele de observaţie medicală: “I-am luat mâna, mâna ei avea multă forţă datorată blândeţii, iar forţa aceea făcea ca mâna mea să se simtă în siguranţă, la toate adăugându-se şi o doză de agitaţie.” Sau o radiografiere senzaţiilor cuiva care halcineaza:“Îi simţeam căldura trupului prin rochie . în mintea mea căldura trupului ei avea aceeaşi culoare ca rochia, un fel de auriu.” Perspectiva e aproape de aceea a unei minţi simple, sau retardate, ingenuitatea simţurilor aminteşte de personaje ca Lennie al lui Steinbeck, Benjy al lui Faulkner, sau Molloy- homeless al lui Bechett.

Dialogurile par automatisme, stereotipii. Chiar şi replicile standard sunt înregistrate pentru a păstra senzaţia de plictiseală, monotonie: „Mulţumesc”, „Cu plăcere”.

Reţeta? Amestec de memorie involuntară, impresii simple, reacţii fizice, străfulgerări de vise, dicteu automat, absurd, suprarealism cu un pic din schema romanului pentru copii, surpriza: o lume în care toate lucrurile trebuie să fie altfel decât le cunoaştem, cu o atmosferă magică, dulce, înţepenită-n zahăr, dulce, dar rece.

Richard Brautigan creează o lume utopică, menajată, pe care o numeşte simbolic MOARTEu , o lume care baletează în zahăr, fără tensiuni, unde locuitorii vor să trăiască în armonie, parcă sunt sedaţi, oameni statui, creaţie a naratorului. Care aparţine întru totul aceastei lumi aplatizate, nivelate .

În zahăr de pepene - Richard Brautigan, Editura Polirom, 2004

despre aripi

dans

vizitatorul...

florii

spring