când începi să scrii poezii

eu am început să scriu (începutul e clişeic, ştiu, toţi zic : pur şi simplu n-aveam ce face şi aşa e
şi am zis ce-ar fi să scriu poezii eram cu puşa pe scări în faţa casei
şi una din noi a zis hai să scriem o poezie
dacă putem şi să vedem a cui e mai frumoase gata începem întrecerea
tema?
castelul
nu stiu de unde ne-a venit ideea
poate a fost a mea desenam bine castele
mai ales interioare
un câine vagabond galben
merge în faţa mea
îl cunoşti? nu, habar n-am de unde-mi ştie drumul
parcă mă conduce întoarce capul din când în când
târăşte ritmat ghearele pe pavaj ca pe mărgele
pe bulevardul castanilor e un câine pendul
alege câte un trecător merge în faţa lui un timp în acea direcţie
după o vreme şi-alege un trecător din direcţia opusă se-ntoarce

tocmai împrumutasem o carte de la o colegă
care mi-a dat-o de tot până la urmă o purtam după mine mereu
a ajuns ca o zdreanţă un totem pe bune încă o mai am
„animale abstracte” de gabriela melinescu nu înţelegeam nimic
deşi era scrisă în limba română
citeam pentru că nu-nţelegeam
ca prinsă-ntr-o vrajă nu mă puteam opri
căutam o breşă nu venea

în rama unei ferestre o femeie pregăteşte aperitive
îndreaptă privirile spre mine în timp ce-şi linge degetele

când ne-am citit am recunoscut că a ei e mai frumoasă
nu cred c-am mai întâlnit vreun castel mai măreţ decât ăla în nicio carte
am recunoscut că e tare greu să fii învins greu de îndurat
de-atunci m-am gândit la poemul meu strălucitor în fiecare zi
puşa n-a mai scris nici un vers de atunci
încă nu l-am înălţat n-am izbândit
am ajuns în dreptul fabricii de lapte ştie până aici e perfect mă
las condusă de un câine galben fabrica are
ferestrele căscate
parcă am cronţobauri pe tălpi