ioana geacăr/photography/writing

am găsit un răspuns...

2012-02-19T21:17:00.007+02:00

Zilele trecute am traversat câteva cartiere pe jos şi n-am găsit un om de zăpadă. Aseară, am deschis fereastra şi ce să vezi!? Un om de zăpadă înalt, avea şi fes, ce-i drept nu ajungea până la etajul doi să mă tragă de mânecă!!! O jucărie minunată, uriaşă, pe măsura abundenţei acestei ierni! şi am adus şi personajul meu din "Joacă-te cu mine, bunică Iolanda

Prima ilustraţie este a Dianei, a doua a mea !

ce facem cu atâta zăpadă

2012-02-16T00:41:00.005+02:00

Am văzut la ştiri zilele trecute că intervievaţii din satele îngropate-n zăpadă spun cam toţi că nu ştiu ce să facă cu atâta zăpadă. Adică să vină cineva să o ia, sau să mai ia din ea. Ei o percep ca pe un dar divin, un dar prea mare, copleşitor, din care ar da şi altora. O povară de bine.

Fotografiile le-am făcut ieri în cartierul meu, doar ultimele două sunt dinspre centrul Târgoviştei azi, se vede că-i foarte urât, oamenii chiar nu ştiu ce să facă cu atâta zăpadă nici în oraş...

electric snow

2012-02-13T22:01:00.005+02:00

Replici

2012-02-10T18:10:00.002+02:00

Alo! Vii la un fotbal?

2012-02-07T20:08:00.003+02:00

Meci amical de week-end!
Oameni şi... vrăbii!

Les êtres des ordures

2012-02-03T15:20:00.003+02:00

Les chiens, apres...

Număr frunze. Cu Moş Gerilă

2012-01-31T00:40:00.001+02:00

de dimineaţă

2012-01-25T23:29:00.001+02:00

Eminescu, iar

2012-01-23T10:27:00.008+02:00

O dată pe an, de ziua naşterii, Eminescu e sperietoare naţională pentru profesorii de română şi activiştii culturali!
M-am gândit să fac ceva "altfel"(un cuvânt deja clişeizat!!!) , un workshop de poezie pe motive eminesciene (resemantizate!) şi de poezie grafică (poezie afiş, poezie ascunsă, poezie dada, colaj, caligrame, acrostihuri) cu copii şi tineri. Ba am descoperit şi o specie hibridă nouă, poezia nufăr, cu mica mea poetesă Teodora, care în paralel a lucrat la un workshop de origami şi quilling!

miting usl

2012-01-20T17:46:00.007+02:00

trimit un sms lui gg: "sunt pe platou la miting"
gg îmi răspunde tot prin sms "jos băsescu"

inside...

2012-01-14T00:37:00.002+02:00

short stories...( inner time)

2012-01-04T17:28:00.002+02:00

nu este totul pierdut! (leapşă preluată de la george geacăr)

2011-12-25T17:06:00.003+02:00

Chestii pozitive deci...
O căţeluşă s-a aciuat pe scară, n-a lovit-o nimeni cu piciorul...
La ultimele ore de curs copiii n-ar mai fi plecat acasă...
Oamenii suferă din cauza lipsurilor, dar nu se exteriorizează...popor învăţat să îndure de frig, de foame, legi aspre...
Cei umiliţi mai au curajul să riposteze, atât le-a mai rămas: demnitatea.Fiecare pentru el, societatea e fragmentată în unităţi...
Toţi şefii s-au făcut portocalii, dar când va fi nevoie îşi vor schimba culoarea iar...Dacă asta e de bine, simte fiecare pe pielea lui :D...
Anul trecut nu ne-a bătut nici un copil la uşă de colind, anul acesta au venit doi.
În ajun încă mai trecea un stol mic de gâşte cred, cineva se salva

Îmi place lumina

Predau leapsa către :
karina,
felix nicolau
petruţ pârvescu,
dumitru augustin doman,
florin dochia,
christian crăciun,
miruna belea
dumitru ungureanu

târziu

2011-11-18T01:05:00.001+02:00

despre persuasiune

2011-11-08T02:36:00.000+02:00

O fetiţă de 10 ani a scris o povestioară cu un fluture PORTOCALIU!!! Amazing!!! Are mai mult impact azi culoarea decât cuvântul. Pe vremuri ascultam cuvântările toarăşului fără să vreau, erau difuzoare tutindeni, eram injectată permanent ! Am luat un examen la socialismul ştiinţific (!!!) în facultate fără să mă pregătesc, pe bune!
Priveam din autobuz ieri dimineaţă cum s-a cojit iar asfaltul prin oraş, lucrătorii se chinuiau să-nlocuiască conductele cu altele noi, PORTOCALII, bineînţeles! Pentru morţi, îhî.
Şi m-am trezit cântând, dacă mâine aş auzi cântecul ăsta în "difuzoare" spărgând aerul, nu m-aş mira: "Uteciştii de azi, comuniştii de mâine/Sunt ai patriei brazi, Uteciştii de azi...mmmmmm, mmm, mmmm...Tinerii uniţi sub tricolor, poartă-n gând iubirea pentru ţară şi popor/." Un doi trei şi...
Aşteptăm să ningă. Oare cu ce culoare?

Bună dimineaţa!

2011-10-21T16:20:00.003+03:00

la grădiniţă, azi
Beatrice: când trec pe lângă dovleac, o iau la fugă,
mi-e frică să nu se trezească din somn!
Ligia: Regina nopţii înfloreşte seara şi dimineaţa se închide
că e albă
ca luna
Pe stradă: nu suport că râde întruna
o femeie care râde întruna mă enervează(x către y, )

O fetiţă, cu mama ei, in drum spre şcoală: ...îşi extrage apa şi sărurile din pământ...
Zonele aride...

autumn song

2011-09-24T17:37:00.000+03:00

despre vara

2011-08-31T21:29:00.005+03:00

social poetry

2011-08-28T22:41:00.004+03:00

"let's take turns: i'm afraid today, you tomorrow"

Jose Saramago& când negrul e tot alb

2011-08-10T16:08:00.008+03:00

Arrogance

Am încercat şi "Eseu despre luciditate"...Prea analitic, în stilul scrisului plicticos care reproduce realitatea minutios rău de tot, până la plictiseală (nu nu e timpul cela din "Ulysses" (J. Joyce) al prezentului nesfârşit, nici urmă de parfum impresionist!) Aici perspectiva e omniscientă, Saramago nu creează personaje, individualităţi, acestea n-au identitate, sunt nivelate ca-n totalitarism, ca niste păpuşi pe sfoară fară chip, sunt nişte vehicule de cărat idei, servesc doar scopului eseistului în ambele romane -eseu. Altfel le-aş fi citit prin anii 80, când adevărul trebuia învelit în parabole (deşi ambele romane la care mă refer au fost scrise după 90, ok)

Lectură pentru cititorul leneş....în "Eseu despre luciditate"I se dă totul pe tavă, nu e decât un spectator ţintuit în scaun, dacă se poate legat şi cu căluş în gură :D Sau lectură pentru filozof, piatră de încercare ... În fine, parabolele sunt pentru vremurile totalitare...

Într-o treime din roman sunt descrise faptele, reacţiile într-un oraş, în urma alegerilor, votării în alb (atenţie, tot alb!!!) în majoritate, într-un stil cenuşiu, documentarist!

La Saramago albul poate fi negru, este culoarea manipulării.
Avertismentul e clar, când albul a fost convertit, când albul e alb şi negrul tot alb, doar conştiinţa te mai poate salva, alegerea libertăţii de exprimare, nesupunerea inteligentă în locul supunerii oarbe. Altfel, nu contează dacă hăul e negru sau alb!
Ador lparabola orbilor

chant pour la chicorée

2011-07-13T15:12:00.005+03:00

Le chant des cigales
tente d’ouvrir les corolles closes de chicorée.

Toute la nuit.

Jose Saramago& Vartejul narativ

2011-07-09T23:48:00.005+03:00

Am citit "Eseu despre orbire" cu mare însufleţire, scrisul tensionat al lui Jose Saramago m-a prins repede-n vârtej cu frazele lui lungi în care se amestecă toate perspectivele narative şi "limitatoarele" linii de dialog nu există! Ritmul este alert ca viata. Iată, mi-am zis, că se mai poate scrie astăzi parabole, desigur, cu stilul lui Saramago da, e de ajuns să-ncepi lectura şi nu te mai poţi opri.
Cartea (împrumutată de la Diana) avea din loc în loc pagini albe ca ecranele din spatele pleoapelor de după care personajele nu mai pot atinge lumea cu privirea. Trebuie să recunosc că aceste pauze chiar am început să le doresc de la o vreme, chiar aveam tendinţa să sar nişte pagini, ceea ce nu mi se-ntâmplă de obicei. În fine, din punct de vedere tehnic, n-am ce să-i reproşez autorului postmodern, din punct de vedere ideatic, da. Dacă e parabolă, aş fi vrut să găsesc adâncime, o percepţie filozofică originală, sau cât de cât! De la Celine n-am mai dat peste atâta scârnăvie, înţeleg "demonstraţia", lumea poate să fie aşa mizerabilă, se poate degrada foarte tare, ok, dar atât? Nu ştiam asta? Oamenii toţi orbesc nusestiedece şi, după ce trec printr-un iad de kkt la propriu, îşi recapătă vederea tot nusestiedece!!! Faza cu biserica, în care imaginile şi statuile au ochii legaţi mi se pare jenant de naivă...pentru cititorul deştept :D
Cred că aveam alte aşteptări (începând cu titlul care promitea idee!!! continuând cu povestea care se desfăşura aşa nervos :)
Continui cu "celălalt eseu", vorbim apoi!

puzzle

2011-07-08T15:14:00.003+03:00

Di 1, Di 2, Di 3 (Diana & Happy)

printre randuri...

2011-07-08T00:24:00.001+03:00

arca...

2011-06-21T18:57:00.002+03:00

"Frunză verde de albastru..."( Nichita Stănescu)

2011-06-13T23:52:00.006+03:00

"Frunză verde de albastru..." (Nichita Stănescu)

simple beauty

2011-06-04T16:58:00.003+03:00

smile

2011-06-02T23:14:00.008+03:00

Poezii scrise cu copii de 4-6 ani, dupa o reteta pe care eu inca n-am incercat-0....decât provocându-i pe alţii.

LUCRURI CARE - MI PLAC

Luiza: îngheţata, ouălele de Paşte, topoganul – că pot să mă dau în el singură, te ia vântul, morcovii, toamna când cresc multe lucruri în grădină: merele, pepenii, morcovii; copacii când fac multe flori; florile, deoarece cresc multe şi au miros frumos; soarele că ne-ncălzeşte; lămâile că sunt zemoase; penarele că pot să-mi bag culorile.

Răzvan: cartea pentru că o colorez, ploaia pentru că plouă mereu de-o săptămână, fulgerul pentru că ia foc, lămâia pentru că pot să beau ceai, avionul că pot să mă plimb în alte ţări, vaporul că văd apa, peştişorii; pepenele că are vitamine, steagul că pot să dau din el, balansoarul că mă plimb în sus şi-n jos, toboganul că pot să mă dau pe el

Nicuşor: mingea săritoare, cartofii, maşina că mă plimbă, omul că face mâncare, când dă soarele, oul colorat

Nicu: zăpada, topoganul cu apă, cu iarbă, (litera) W, soarele, căruţa, fulgerul, camionul, decapotabilă, televizorul

Alina: îngheţata că e delicioasă şi dacă e bună te face să te simţi mai bine; copiii că se joacă frumos, au talent, cântă, se joacă, desenează, scriu, fac puzzle; ciocolata că e foarte bună; cartea că poţi să povesteşti orice; floarea că e foarte, foarte frumoasă şi miroase frumos şi poţi să o pui în casă; bicicleta că poţi să mergi pe ea ca să faci puţină mişcare, că dai din pedale faci muşchi; ceainicul că poţi să pui şi cafea, şi ceai, şi lapte pui în ceşcuţă, în cănuţă şi bei; norii că ne dau lumină, sunt frumoşi, albaştri; oamenii văd pe geam norii coloraţi cu albastru şi ar putea să se înveselească când sunt la seviciu şi la şcoală, îi văd pe geam şi se-veselesc; soarele pentru că este foarte galben şi ne aduce sănătate.

Beatrice: îngheţata, două păpuşi că pot să mă joc cu ele, soarele că dă căldură, oul de Paşte că-l ciocnesc cu alţi oameni, copacii că înfloresc floricele, scările pentru că pot să urc pe ele, ouălele desfăcute pentru că atunci când le cojesc rămân desfăcute şi le mănânc şi sunt dulci, bune; scările – urc pe ele mereu, până la etajul mare; căruţa pentru că pun în ea toate lucrurile; o fetiţă cu părul lung, că-mi place părul lung; penarul că-mi pun carioca în el, copacii să mă urc în ei, norii că stau pe cer.

Petrică: trenul că merge repede; mingile de fotbal că sar în sus şi-n jos; balonul pentru că zboară aşa sus; morcovul că e aşa de gustos; roboţii pentru că pot să mă joc cu ei frumos; maşinile, bărcile că prind peşti, ancorele că pot să le arunc jos, leagănul că se duce în sus şi-n jos, urme de dinozaur.

Andreea: să mă dau în tobogan, pe scară să mă dau, să mănânc cireşe din copac, îngheţata cu cireşe, trandafirul mult de tot, soarele că mă uit dimineaţa la el, inimioarele, oul, balonul, când obosesc să stau în fotoliu, banana, mingea de fotbal, scara că mă urc pe ea, că cobor, că mă uit la lună; o stea cătătoare, o cadă că fac baie în ea singură, fără mami; că mă urc pe scaun, ancora că se numeşte ancoră, minge de baschet , masa că manânc pe ea

Dana: căsuţa – mă distrez în ea, mă joc de-a mama şi de-a tata; norii că sunt aşa de frumoşi şi vine şi cerul albastru şi se-norează apoi; mărul pentru că e sănătos şi face dinţii albi; luna că se face aşa ca o coroniţă şi eu ador luna cu coroniţă;

LUCRURI CARE NU - MI PLAC

Dana: mingea că mă lovesc cu ea în cap; scara că mi-e frică să nu cad; fetele rele pentru că nu le-am făcut nimic şi ele vor să fie atât de rele; fetele băieţoase care nu vor să muncească.

Vlad: când mă doare ceva, să mă bată cineva ( aşa, fără motiv ), când stau în casă singur, când n-am ce să fac

Nicu: îngheţata, gândacii, portocala, când oamenii se ceartă, ceapa, merele.

Luiza: fulgerele şi ploaia că s-ar putea să se inunde şi din trăsnete s-ar putea să se curenteze vreun om; florile de liliac că nu ţin mirosul mult; scările că aş putea să mă sui pe ele şi aş cădea; mingile că s-ar putea să cadă vreun copil şi să se lovească; apa pentru că mă udă.

Răzvan: boul, aurul, claxonul că mă doare capul, racheta că nu văd cum pleacă.

Alina: fulgerele că sunt rele, poate ne lovesc într-o zi şi o să murim; cotul pentru că e vechi şi poate se rupe;

Balena că e mare şi poate să te-nghită şi e urâtă; roşia pentru că e zemoasă; omul de zăpadă că e zăpada rece şi dacă uiţi să-ţi pui mănuşiţe îţi îngheaţă mânuţele pe zăpadă şi trebuie să te duci în casă; gândacul că mare, negru şi urât, are picioare multe, copilul se sperie de el şi fuge;

ceapa.

Andreea: leagănul că mă plistisesc în el, mărul că prima dată îmi place apoi nu, cerul – mă plictisesc dacă mă uit la el mult, barca că prinzi peşti.

Petrică: pastilele pentru că au gust acru; când se ţipă la mine; să mănânc mere lovite; portocala cu coajă; frigul, apa că e rece; zborul

Beatrice: ploaia, că plouă de multe zile; mingile de baschet, creioanele că se rup vârfurile mereu, nici crizantema că e urâtă, scările vechi, omul de zăpadă pentru că e greu să-l fac

Richard Brautigan& În zahăr de pepene

2011-05-17T23:37:00.001+03:00

În zahăr de pepene e un roman… prăjitură, după reţetă, tăiat în felii mici, în capitole scurte, pliat bine pe unitatea cotidiană de timp destinată lecturii, capitole care par niste poezii minione, ca acest imn închinat mâinilor: „Ne-am întors la MOARTEu ţinându-ne de mână. Mâinile sunt ceva minunat, mai ales când se întorc după ce au făcut dragoste („Mâini”)

Zahăr de pepene, repetat obsesiv, devine un refren hipnotic, care amorţeşte, induce o stare somnolentă, plăcută. Multe lucruri sunt făcute din zahăr de pepene, inclusiv “această carte”, scrisă, bineînţeles, cu cerneală din sâmburi de pepene, cu promisiuni dulci încă din primul capitol: “Vom vorbi despre toate acestea şi le vom străbate prin zahăr de pepene” Zahărul de pepene, ingredient de bază al reţetei, menţine un echilibru al bunei dispoziţii, la care se adaugă mai vechiul păstrăv, din primul roman.

Paulina, logodnica naratorului, aprinde noaptea o lampă cu ulei din pepene-cu păstrăv, care răspândeşte nu numai lumină, dar şi un miros parfumat, baraca ei este făcută din zahăr de pepene, rochia tot din zahăr de pepene şi are şi o aromă plăcută, dar şi la privit dezvăluie formele dulci ale corpului!

Geografia locurilor e un labirint ţesut din pepeni şi râuri şi multe poduri, “Pe aici spunem râu tuturor lucrurilor. Genul acesta de oameni suntem.“ Arhirtectura e suprarealistă: din bucătărie poţi ajunge în „coridorul care ducea în camera de zi trecând pe sub râu”. Cărămizile sunt din pepene.

In MOARTEu îşi petrec oamenii majoritatea timpului, mănâncă, lucrează, însă fiecare are câte o baracă în afara locului, unde le place să petreacă timpul în singurătate. Lentoarea e măsura lucrurilor, până şi dragostea se supune mişcărilor încete într-o poezie cu trimiteri spre psalmi biblici prin naivitatea exprimării sentimentelor.

Mult timp povestea nu se leagă, îţi scapă printre mâini, alunecoasă ca un …păstrăv. Scene , elemente reale se amestecă cu altele supranaturale, dar pe cine mai surprinde această tehnică după ce a citit primul roman? Pe cine mai surprinde că râul trece împleticit prin camera de zi? Tot acolo se pot întâlni şi stâlpii de iluminat :”M-am dus cu Paulina în camera de zi şi ne-am aşezat pe o canapea în crângul de lângă mormanul de bolovani. Eram înconjuraţi de felinare.” Dacă păstrezi convenţia intruziunii suprarealului, dacă nu te interesează tehnica şi, mai ales, dacă n-ai citit “La pescuit de păstrăvi în America”, lectura e agreabilă, o poezie când suprarealistă, când absurdă.

Cărţile aici servesc drept combustibil, aduc căldură, ele au stat ca multe alte lucruri în Uzina uitată, unde trăieşte izolată ceata lui ERUPT-in. Toţi cei care nu se supun traiului molcom de la MORTEu, dispar în mod absurd ca ERUPTIN si gaşca lui , sau tragic, ca Margareta, fosta iubită a naratorului, care vizita tot mai des Uzina uitată şi aducea multe lucruri pe care le depozita în baraca ei, atinsă de boala viitorului, a posesiunii, strângea pe lângă ea de grămezi de obiecte, mai multe decât ar fi avut nevoie…

În păstrăvărie, Eruptin, secondat de gaşca lui, îşi taie degetul mare, apoi mâinile, apoi urechile ca să demonstreze cum ar trebui să arate MOARTE-ul. Pentru el, cei care-l locuiesc sunt nişte imbecili, care au omorât tigrii, nişte animale inteligente, şi au instalat liniştea. Moartea petrecăreţilor nu provoacă emoţii, sunt încărcaţi în roabe, ca nişte lucruri nefolositoare, sângele lor e adunat cu o cârpă stoarsă ritualic în găleată de Paulina ... Doar Margareta trăieşte tensionat, ea se abate de la traiul îngheţat, monoton şi liniştit, nu suportă exilul sentimental şi se sinucide .

Notaţia e simplă, aproape o transcriere în limbajul folosit în fişele de observaţie medicală: “I-am luat mâna, mâna ei avea multă forţă datorată blândeţii, iar forţa aceea făcea ca mâna mea să se simtă în siguranţă, la toate adăugându-se şi o doză de agitaţie.” Sau o radiografiere senzaţiilor cuiva care halcineaza:“Îi simţeam căldura trupului prin rochie . în mintea mea căldura trupului ei avea aceeaşi culoare ca rochia, un fel de auriu.” Perspectiva e aproape de aceea a unei minţi simple, sau retardate, ingenuitatea simţurilor aminteşte de personaje ca Lennie al lui Steinbeck, Benjy al lui Faulkner, sau Molloy- homeless al lui Bechett.

Dialogurile par automatisme, stereotipii. Chiar şi replicile standard sunt înregistrate pentru a păstra senzaţia de plictiseală, monotonie: „Mulţumesc”, „Cu plăcere”.

Reţeta? Amestec de memorie involuntară, impresii simple, reacţii fizice, străfulgerări de vise, dicteu automat, absurd, suprarealism cu un pic din schema romanului pentru copii, surpriza: o lume în care toate lucrurile trebuie să fie altfel decât le cunoaştem, cu o atmosferă magică, dulce, înţepenită-n zahăr, dulce, dar rece.

Richard Brautigan creează o lume utopică, menajată, pe care o numeşte simbolic MOARTEu , o lume care baletează în zahăr, fără tensiuni, unde locuitorii vor să trăiască în armonie, parcă sunt sedaţi, oameni statui, creaţie a naratorului. Care aparţine întru totul aceastei lumi aplatizate, nivelate .

În zahăr de pepene - Richard Brautigan, Editura Polirom, 2004

despre aripi

2011-05-13T20:45:00.002+03:00

dans

2011-05-08T00:52:00.002+03:00

vizitatorul...

2011-04-22T18:45:00.003+03:00

florii

2011-04-17T01:05:00.013+03:00

spring

2011-04-02T00:35:00.004+03:00

whispers

2011-03-26T01:59:00.002+02:00

doar timp

2011-03-21T22:26:00.004+02:00

de pe balcon
privesc cum obiectele se scufundă
în întuneric- un catarg în vârtej
câteva luminiţe mai clipocesc puţin

mestec în cafea cu linguriţa încet
ca-ntr-un trandafir

am tot timpul din lume

pe oasele de peşte de pe platou

se sparge o bulă de lumină

cândva o să ajungă la mine

când începi să scrii poezii

2011-03-21T09:39:00.002+02:00

eu am început să scriu (începutul e clişeic, ştiu, toţi zic : pur şi simplu n-aveam ce face şi aşa e
şi am zis ce-ar fi să scriu poezii eram cu puşa pe scări în faţa casei
şi una din noi a zis hai să scriem o poezie
dacă putem şi să vedem a cui e mai frumoase gata începem întrecerea
tema?
castelul
nu stiu de unde ne-a venit ideea
poate a fost a mea desenam bine castele
mai ales interioare
un câine vagabond galben
merge în faţa mea
îl cunoşti? nu, habar n-am de unde-mi ştie drumul
parcă mă conduce întoarce capul din când în când
târăşte ritmat ghearele pe pavaj ca pe mărgele
pe bulevardul castanilor e un câine pendul
alege câte un trecător merge în faţa lui un timp în acea direcţie
după o vreme şi-alege un trecător din direcţia opusă se-ntoarce

tocmai împrumutasem o carte de la o colegă
care mi-a dat-o de tot până la urmă o purtam după mine mereu
a ajuns ca o zdreanţă un totem pe bune încă o mai am
„animale abstracte” de gabriela melinescu nu înţelegeam nimic
deşi era scrisă în limba română
citeam pentru că nu-nţelegeam
ca prinsă-ntr-o vrajă nu mă puteam opri
căutam o breşă nu venea

în rama unei ferestre o femeie pregăteşte aperitive
îndreaptă privirile spre mine în timp ce-şi linge degetele

când ne-am citit am recunoscut că a ei e mai frumoasă
nu cred c-am mai întâlnit vreun castel mai măreţ decât ăla în nicio carte
am recunoscut că e tare greu să fii învins greu de îndurat
de-atunci m-am gândit la poemul meu strălucitor în fiecare zi
puşa n-a mai scris nici un vers de atunci
încă nu l-am înălţat n-am izbândit
am ajuns în dreptul fabricii de lapte ştie până aici e perfect mă
las condusă de un câine galben fabrica are
ferestrele căscate
parcă am cronţobauri pe tălpi

...morning

2011-03-19T22:48:00.007+02:00

de dimineaţă
m-am trezit cu faţa spre tine
şi m-am lăsat purtată
de respiraţia ta
mai aproape mai departe
mai aproape

mai departe

la vie en rose

2011-03-13T23:53:00.004+02:00

E aşa plăcut să fii degajat şi inteligent, să dai răspunsul potrivit!

Nu-i aşa că obişnuim să ne dăm cu pumnii în cap după ce am fost neinspiraţi şi n-am dat replica potrivită ?...Care vine de multe ori prea târziu?!

Într-o seară, pe un post de televiziune a apărut prinţesa Maia de Hohenzollern, frumoasă, într-un roz aristocratic, atât de feminină ! Lua apărarea câinilor din România care sunt trataţi cu cruzime, la noi mai abitir decât în orice ţară civilizată. Şi deodată, moderatorul o întreabă de ce nu ia şi apărarea românilor, care suferă, sunt atât de chinuiţi de actuala guvernare. (Nu e o întrebare surpriză, am mai auzit asemenea păreri pe aici, că ...ţi-e milă de animale, de ce nu şi de oameni, sau în special de oameni?) Şi diafana prinţesă răspunde pe acelaşi ton că oamenii pot schimba, au puterea să schimbe regimul politic, dar animalele nu se pot apăra, nici exprima!

Superbă, naturală, cu o graţie inteligentă a continuat apoi, pe aceeaşi temă a ocrotirii maidanezilor!

yesterday...

2011-03-08T22:47:00.001+02:00

it is enough!!!

2011-03-07T21:19:00.007+02:00

S, S-V

2011-03-04T20:40:00.002+02:00

spre vest (pentru diaspora...)

2011-03-02T23:36:00.016+02:00

Prima oară l-am cunoscut pe V la lansarea unei cărti a lui, la Colegiul Medicilor.... E tipul de nuştiucumsăizic care îşi iubeşte mai mult meseria de doctor, care alături de autograh, pe carte, pune şi ştampila.
Ultima oară l-am întâlnit, virtual, când eram tare necăjită, după multe luni de aşteptare a unei sponsorizări pentru editare de carte din partea primăriei, terminată nasol. Hohoteam deci pe net, noaptea şi el a zis : "Sunt nişte porci, Ioana, nu ştiai? Eşti o victimă a jocurilor politice" . Chestia e că a mers , m-am oprit din plâns ca voinicul din basm, deşi nu spusese decât nişte automatisme verbale....Apoi a plecat din ţară, undeva în Europa.
Din nou, iacătă, a apărut într-o noapte în pătrăţica mea de mess, el a venit şi a zis:
- Sărut-mana! Ce mai faceți?"
Şi eu:"Buna seara! Multumim, bine, tu?"
- Cam singur pe aici!
- Unde?
- În …(undeva în) vest.
- Wow! Ce faci acolo?
- Ce am făcut - cred eu - cel mai bine: medicina.
Ce face motanul vostru?
- Motanul nostru a dispărut de câţiva ani.
Mai scrii?
- Dacă abia pot pune câteva fraze zi de zi pe... computer
dar le pun, că sunt căpos, când în româneşte când... pe limba lor…
- Sartre, zic, făcea asta zilnic :)
- Nu îl iubesc pe Sartre deloc fiindcă am văzut pe pielea - existenţa mea - ce înseamnă să fii un om de stânga.
- Da, măi, Sartre scria zilnic, deviza lui era să nu treacă o zi fară să scrie...vorbeam de scriitorul, nu omul Sartre...
- Ok. Unii se roagă la Dumnezeu înainte de culcare de frică că nu o sa mai poată minţi cu gura largă a doua zi
- Da aşa/i, poate ca ăia care ne conduc, azi promit una, mâine execută viceversa :D Măcar de-ar avea o legătură cu Dumnezeiaşul, am mai avea o sperantă…
Tu ramâi acolo ? Te mai întorci?
- La ce să mă mai întorc, Ioana?
Am exercitat meseria de generalist/medic de familie timp de 19 ani şi nu m-am ales cu nimic acolo,
Acum am un apartament central, cu banii pe care îi câştig sunt liber să fac chiar şi cheltuieli neprevăzute.
- Bravo, nouă ne-a tăiat guvernul 25%, abia ne descurcăm de la un salariu la altul, mulţi dintre noi ne împrumutăm ca pe vremurile lui ceaşcă!
- Cred, Ioana…
- Sper că nu l-ai votat pe băsescu ca toată diaspora!
- Ba da. Clasa politică de acasă e varză de mulţi mulţi ani…
- Mare rău ne-aţi făcut!
- Şi măcar Băsescu promitea să ii... f...
- Păi, da, departe, fără grija de pâine de-aici, voi sunteţi bine mersi, vorba ceea. Dacă înainte erau trişti românii, acum sunt depresivi, terminaţi, fără puterea de a mai riposta, de a se mai apăra, au pierdut şi pierd în continuare drepturi câştigate greu în timp....
- Repet, Ioana: nu aveam niciunul dintre noi vreo scuză să lăsăm să ajungă la putere toţi papagalii ăştia fără deosebire de orientare…
Aici, după ce au trăit cu raţii vreo 10 ani după războiul mondial, au făcut ceva
se vede...
- Nu poţi compara...
- Fiindcă lucrurile erau clare.
- N-are rost
- Ba pot să compar şi spun că 20 de ani din istoria ţării în care m-am născut nu sunt nimic decât animalica fugă după ciolan.
Nicio perspectivă, nimic.
Ioana, sunt 20 de ani!!!
- Habar n-ai, că nu eşti aici să-i vezi pe guvernanţi, n/au fost nici unii mai hrăpareţi ca ăştia, mai cinici şi sadici faţă de propriul popor!
- Toţi au fost fiindcă şi noi am fost proşti. Înseşi legile din Ro au tot felul de tertipuri, aşa e facută şi constituţia, ne-au manipulat de nota 10.
Să nu înţelegi că aş simpatiza cu CV Tudor, dar problema e una singură: nu mai suntem credibili ca popor, nu avem reguli, nu e nimic care să meargă ca lumea
că de morală, sau alte prostii nu îmi răcesc eu gura.
- Faci cugetari seci, de acolo, de departe, eu trăiesc in lumea asta şi mi-e scârbă
- Popii pupă politica.
- De ce votaţi pentru o ţară în care nu vă mai întoarceţi? Asta nu pot să-nţeleg
- Fiindcă până la urmă acolo m-am născut şi m-am format.
- Nu cred că mă-nţelegi...
- Şi îmi pare rău că totul s-a dus de râpă.
- Votezi pentru destinul altora, al nostru, tu stând bine mersi acolo
aşa se vede de aici
- Nu o sa mai votez, atunci
- Ok, aşa ar fi corect.
- Îmi pare rău că mi-au mâncat comuniştii 27 de ani de viaţă şi urmaşii lor restul….Nu am voie la opinie, da?
- La opinie, da, ai voie, sunt ziare, reviste, situri, bloguri, în care să-ţi spui opinia , dar să hotărăşti cum să trăiască alţii mi se pare necinstit, imoral!
- E doar un punct de vedere, o opţiune, dacă vrei!
- Vorbeam de votul în sine, dpdv aritmetic, nu de idei!
- Am tot dreptul ăsta atâta vreme cât buna mea ţară care m-a rejectat ca profesional încă nu mi-a ridicat cetăţenia.
- Ai dreptul legal, dar şi dreptul moral să hotărăşti cum să trăiesc eu?
- Nicio problema...e cam aiurea…Aici nimeni nu vorbeşte de politică, ci de fotbal
- Pentru că acolo e o lume normală…maşinăria merge bine indiferent ce partid e la putere.
- Nu e normală, dar se pare că au învăţat lecţia lui Orwell (deşi nu il plac prea mult). În rest e totul bine cu voi?
Hai că mă duc să mă culc, mâine mă duc la treabă!

mărţişoare...

2011-02-28T01:18:00.003+02:00

Vine...nu vine...

2011-02-23T20:40:00.003+02:00

Din atelier, cu preşcolari:
Cum e mama ta?
- E cea mai frumoasă! (o fetiţă)
Spune o amintire plăcută cu mama.
- Când am mers în oraş şi mi-a cumpărat un set Barbie...(o fetiţă)
Ce-i spui mamei tale de 8 Martie?
- Că o iubesc! (un băiat)
Un gând pentru mama, un sfat...
- Să fie cuminte ca să n-o mai bată tata... (unul din gemeni; celălalt râde)

only time...

2011-02-18T21:57:00.000+02:00

essays

2011-02-15T01:11:00.002+02:00

the passion flower

2011-02-05T23:24:00.006+02:00

...nu e ciudată? pare un telefon vechi dar... fix, cu cadranul ăla cu găurele...
sau un extraterestru, dacă e floare totuşi, sigur aspiră să fie o maşinărie secretă, un ozn vegetal,
de fapt mi s-a părut mai mult amuzantă decât ciudată :) sub casca aia de protecţie...
în final, atât de serioasă şi chinuită ...

La pescuit de păstrăvi în America – Richard Brautigan

2011-02-02T14:25:00.005+02:00

Mai degrabă îmi pare un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde, decât roman, de mici capitole care au în comun un personaj narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă cu titlul - un motiv repetat în fiecare particulă de text : „La pescuit de păstrăvi în America”!

Capitolele scurte, mici poeme epice, sunt improvizaţii ca în jazz, construite în jurul motivului pescuitului de păstrăvi, dar pe teme variate. Punctul generator îl constituie un episod din copilăria naratorului chiar în primul capitol, un mic sâmbure luminos rămas în memorie, care pulsează în toate celelalte capitole în mici întâmplări autobiografice, sau onirice, în coşmaruri absurde: “Oare când am auzit pentru prima oară în copilărie despre pescuitul de păstrăvi în America ? Şi de la cine ? Cred că de la unul dintre taţii mei vitregi./Vara lui 1942./Bătrânul beţivan mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor. Când era în stare să vorbească, avea un fel de-a descrie păstrăvii de parcă ar fi fost un metal preţios şi inteligent./Argintul nu descrie suficient de bine ceea ce am simţit când mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor./Vreau să fiu exact./Eventual, oţel de păstrăv. Oţel făcut din păs¬trăvi. Râul limpede şi plin de zăpadă pe post de turnătorie si căldură./Imaginaţi-vă Pittsburgh-ul/ Un oţel obţinut din păstrăvi, folosit la construcţia clădirilor, trenurilor si tunelelor./Un Andrew Carnegie al Păstrăvilor!/ Replica lui La Pescuit de Păstrăvi în America: îmi amintesc cu deosebită plăcere de oameni cu tricornuri pescuind în zori.( “BĂTAIE IN LEMN (PARTEA ÎNTÂI”)

Motivul nu e decât un stimulent pentru memorie, un joc ingenios, hipnotic, repetat în fiecare capitol ca o notă dominantă în jazz.Dicteului automat i se adaugă tehnici autenticiste, texte document: o bibliografie (plictisitoare!!!) despre pescuitul de păstrăvi, sau replicile epistolare către, sau semnate de La Pescuit de Păstrăvi în America… După bibliografie urmează totuşi o afirmaţie comică, o notă discordantă, binefăcătoare: “Nu există nicăieri vreo menţiune despre un păstrăv care să fi murit după o duşcă de vin de Porto.”La pescuit de păstrăvi în America e numele naratorului, dar şi al unui individ invalid după ce un păstrăv îi retezase picioarele, căruia la nume i se mai adaugă (bonus!) porecla „Scurtu” şi un necrolog comic pe o piatră de mormânt.

Imaginile sunt halucinante, reproduse din perspectiva unui drogat (dar şi din perspectiva pisicii !) a unei minţi confuze care construieşte propria realitate, o înţelegere supradimensionată, simbolizată. O pisică se numeşte 208, dar ce poate fi, se întreabă, poate număr ul unei camere? Pârâul semăna cu “12.845 de cabine telefonice, aşezate la rând, cu tavane victoriene, uşile scoase şi pereţii din spate smulşi”, sau cu trupul unei tinere fete, în visul unui obsedat sexual, sau cu treptele unei case: “Cascada era doar o scară cu trepte albe de lemn care ducea la o căsuţă din copac”;Naratorul confundă o bătrână cu “un râu plin de păstrăvi în Vermont”, iar schimbul lor de replici e de un absurd grav şi delicios. Copiii târăsc de picioare o bunicuţă care strigă lucruri obscene, glume macabre, zgomote absurde sunt exacerbate de spaimă: “Tăceam cu toţii, mai puţin ochiul care clipea: clip, clip, clip. La un moment dat am putut auzi nenorocitul de ochi zbătându-se. Aducea cu sunetul unei insecte care depune cel de-al milionulea ou al dezastrului nostru.”O scenă de sex dezvăluie un poem suprarealist cu imagini şocante şi simbolice: “în jurul nostru era plin de mâzgă verde şi de peşti morţi.Îmi amintesc că un peşte mort plutea pe sub gâtul ei. Am aşteptat să treacă în partea cealaltă, ceea ce s-a şi întâmplat. ““Sperma s-a răspândit în apă, neobişnuită cu lumina, si a devenit instantaneu o chestie ceţoasă, vâscoasă, ce se răsucea ca o stea căzătoare; atunci am văzut că se apropie un peşte mort, care plutea prin sperma mea, îndoind-o la mijloc. Avea ochii ţepeni precum fierul.”

Lipsesc afectele, lumea e deprimant de obiectuală, stilizată, redusă la gesturi. O lume golită de emotivitate, de afecţiune, de sens, de raţiune.Poate doar imaginea religioasă ar fi singurul element care ar umaniza perspectiva narativă, sau faptul că îşi scoate prietenul pe cauţiune…Oamenii gândaci te trimit spre Kafka, derularea ameţitoare, cumularea de întâmplări suprarealiste, virtuozitatea, explozia fanteziei spre Boris Vian.

Roman? Hm! Plasarea asta e o cursă pentru naivul cititor, care nu va găsi aici subiect, nu va găsi poveste captivantă, “vână de povestitor”, poate doar un roman programatic, un răsfăţ rafinat pentru iniţiaţi !

Mai degrabă îmi pare un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde, decât roman, de mici capitole care au în comun un personaj narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă cu titlul - un motiv repetat în fiecare particulă de text : „La pescuit de păstrăvi în America”!

Capitolele scurte, mici poeme epice, sunt improvizaţii ca în jazz, construite în jurul motivului pescuitului de păstrăvi, dar pe teme variate. Punctul generator îl constituie un episod din copilăria naratorului chiar în primul capitol, un mic sâmbure luminos rămas în memorie, care pulsează în toate celelalte capitole în mici întâmplări autobiografice, sau onirice, în coşmaruri absurde: “Oare când am auzit pentru prima oară în copilărie despre pescuitul de păstrăvi în America ? Şi de la cine ? Cred că de la unul dintre taţii mei vitregi./Vara lui 1942./Bătrânul beţivan mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor. Când era în stare să vorbească, avea un fel de-a descrie păstrăvii de parcă ar fi fost un metal preţios şi inteligent./Argintul nu descrie suficient de bine ceea ce am simţit când mi-a povestit despre pescuitul păstrăvilor./Vreau să fiu exact./Eventual, oţel de păstrăv. Oţel făcut din păs¬trăvi. Râul limpede şi plin de zăpadă pe post de turnătorie si căldură./Imaginaţi-vă Pittsburgh-ul/ Un oţel obţinut din păstrăvi, folosit la construcţia clădirilor, trenurilor si tunelelor./Un Andrew Carnegie al Păstrăvilor!/ Replica lui La Pescuit de Păstrăvi în America: îmi amintesc cu deosebită plăcere de oameni cu tricornuri pescuind în zori.( “BĂTAIE IN LEMN (PARTEA ÎNTÂI”)

Motivul nu e decât un stimulent pentru memorie, un joc ingenios, hipnotic, repetat în fiecare capitol ca o notă dominantă în jazz.
Dicteului automat i se adaugă tehnici autenticiste, texte document: o bibliografie (plictisitoare!!!) despre pescuitul de păstrăvi, sau replicile epistolare către, sau semnate de La Pescuit de Păstrăvi în America… După bibliografie urmează totuşi o afirmaţie comică, o notă discordantă, binefăcătoare: “Nu există nicăieri vreo menţiune despre un păstrăv care să fi murit după o duşcă de vin de Porto.”
La pescuit de păstrăvi în America e numele naratorului, dar şi al unui individ invalid după ce un păstrăv îi retezase picioarele, căruia la nume i se mai adaugă (bonus!) porecla „Scurtu” şi un necrolog comic pe o piatră de mormânt.

Imaginile sunt halucinante, reproduse din perspectiva unui drogat (dar şi din perspectiva pisicii !) a unei minţi confuze care construieşte propria realitate, o înţelegere supradimensionată, simbolizată. O pisică se numeşte 208, dar ce poate fi, se întreabă, poate număr ul unei camere?
Pârâul semăna cu “12.845 de cabine telefonice, aşezate la rând, cu tavane victoriene, uşile scoase şi pereţii din spate smulşi”, sau cu trupul unei tinere fete, în visul unui obsedat sexual, sau cu treptele unei case: “Cascada era doar o scară cu trepte albe de lemn care ducea la o căsuţă din copac”;
Naratorul confundă o bătrână cu “un râu plin de păstrăvi în Vermont”, iar schimbul lor de replici e de un absurd grav şi delicios.
Copiii târăsc de picioare o bunicuţă care strigă lucruri obscene, glume macabre, zgomote absurde sunt exacerbate de spaimă: “Tăceam cu toţii, mai puţin ochiul care clipea: clip, clip, clip. La un moment dat am putut auzi nenorocitul de ochi zbătându-se. Aducea cu sunetul unei insecte care depune cel de-al milionulea ou al dezastrului nostru.”
O scenă de sex dezvăluie un poem suprarealist cu imagini şocante şi simbolice: “în jurul nostru era plin de mâzgă verde şi de peşti morţi.
Îmi amintesc că un peşte mort plutea pe sub gâtul ei. Am aşteptat să treacă în partea cealaltă, ceea ce s-a şi întâmplat. “
“Sperma s-a răspândit în apă, neobişnuită cu lumina, si a devenit instantaneu o chestie ceţoasă, vâscoasă, ce se răsucea ca o stea căzătoare; atunci am văzut că se apropie un peşte mort, care plutea prin sperma mea, îndoind-o la mijloc. Avea ochii ţepeni precum fierul.”

Lipsesc afectele, lumea e deprimant de obiectuală, stilizată, redusă la gesturi.
O lume golită de emotivitate, de afecţiune, de sens, de raţiune.
Poate doar imaginea religioasă ar fi singurul element care ar umaniza perspectiva narativă, sau faptul că îşi scoate prietenul pe cauţiune…
Oamenii gândaci te trimit spre Kafka, derularea ameţitoare, cumularea de întâmplări suprarealiste, virtuozitatea, explozia fanteziei spre Boris Vian.

Roman? Hm! Plasarea asta e o cursă pentru naivul cititor, care nu va găsi aici subiect, nu va găsi poveste captivantă, “vână de povestitor”, poate doar un roman programatic, un răsfăţ rafinat pentru iniţiaţi !

Richard Brautigan - La pescuit de păstrăvi în America , Editura POLIROM, 2004

inside &

2011-01-31T01:06:00.001+02:00

dulci nimicuri....

urban snow & Richard Brautigan - "La pescuit de păstrăvi în America"

2011-01-24T23:58:00.005+02:00

doar peste oamenii curioşi...

peste blocurile nu toate gri :)

peste vrăbii

peste porumbeii răsfăţaţi de la mansardă

şi peste gurile de canalizare deschise

Un decor potrivit să citesc romanul "La pescuit de păstrăvi în America" de Richard Brautigan, mai degrabă un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde , mici capitole care au în comun personajul narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă şi o temă repetată , "La pescuit de păstrăvi în America"...
Fantezia în cascadă te face să te opreşti des, să deguşti, să savurezi aşa cum ţi se-ntâmplă în poezie, eseu sau filozofie...
Revin, s-a făcut mâine :)

inside

2011-01-22T02:27:00.003+02:00

usi , ferestre. virginia woolf &

2011-01-20T21:39:00.004+02:00

Ţin manuscrisul lângă mine,

cu tandreţe aproape…

Aici e viaţă adevărată.

Deschid mai departe

o foaie albă, aceasta,

cum aş deschide fereastra,

de dimineaţă,

cu simţurile stârnite.

Mereu se iveşte ceva.

Ca.

La fel, oarecum, zice şi Virginia Woolf în "Arta lecturii": "Nimic nu e mai deprimant decât să deschizi uşa şi să nu se-ntâmple nimic".

Universul e deschis permanent, cred eu, te primeşte ; ca să vezi, ca să ţi se-ntâmple ceva, trebuie să-ţi deschizi toate uşile şi ferestrele interioare şi să intri într-un timp lung, generos.. Dacă poţi...

Altfel, nu, nu ţi se va-ntâmpla nimic, nu? :)

just poetry & tea

2011-01-15T19:37:00.009+02:00

pentru că mirosul florilor de tei din debara mi-a amintit că-i ziua lui Eminescu

Ultimele amurguri

2011-01-14T20:18:00.007+02:00

mai întâi a sosit o hâtie. Eaunu i-a arătat-o lui Eldoi. Eaunu i-a arătat ţeava de gaze lipită de copac, Elunu a-ncercat s-o-ndoaie, dar foarte puţin a reusit s-o-ndepărteze;
apoi au venit nişte oameni în portocaliu :D, au scos nişte instrumente cu care au măsurat circumferinţa trunchiului, distanţa de la trunchi până la ţeavă, ei, da, asta nu-i în regulă, au scris repede rezultatele măsurătorilor într-un dosar, stăteau şi scriau, stăteau şi scriau, Eaunu le-a mai adus un top;
a bătut la poartă o doamnă în halat alb, delicat şi-a pus mănuşile, a scos o eprubetă
şi un fel de bisturiu, a scrijelit în coaja copacului, a pus proba în eprubetă şi a plecat;
a intrat şi un domn de la primărie însoţit de alţi doi cu o drujbă;
a scos două foi; pe una scrijeliseră cei de la gaze un desen, o zvastică ciudată ;
cealaltă era de la laborator: zicea că nu, Linu (aşa-l chema, aşa l-au numit copiii) nu e un copac de soi rar (eu credeam că da!!!)
că dacă era ca arborele de ceară pe care-l aveam la poartă poate scăpa, poate aprobau să mai pună un cot de ţeavă, aşa copacul ameninţa asupra conductei de gaze şi a bucătăriei de vară a vecinilor, pe dedesubt, să trimită rădăcinile; colega mea zicea că din când în când schimbă uşa bucătăriei de la ţară, creşte un nuc chiar lângă ...
şi acum intră în scenă oamenii cu drujba, se aude zgomot, copacul cade
i-am trimis un sms lui Eaunu de ce a permis şi ea a zis să nu-i mai trimit aşa ceva, ea a luat copiii şi i-a dus într-o sală îndepărtată să n-audă zgomotul, puteam să fac la fel;
azi, la cenaclu, o fetiţă s-a uitat pe fereastră şi a zis "doamna, ce rău e fără copacul nostru"
m-am uitat pe fereastră, un guguştiuc care venea pe ramuri odată, se aşezase acum, pe conductă;
până am dat perdeaua la o parte şi mi-am scos aparatul de fotografiat a zburat

dianei

2011-01-09T00:49:00.006+02:00

o hartă simplă

şi una mai complicată ...

la lumière glacée

2011-01-03T16:51:00.003+02:00

C'est simple!

2011-01-01T12:10:00.003+02:00

Îmi place să prind coţofenele când îşi iau zborul, dar până fac eu click ...:D
parcă-s piane răsfirate în aer, cu claviaturile alb-negre...
mama zicea că dacă-ţi cântă dimineaţa în curte o coţofană vei avea musafiri
în acea zi...:)

umbre

2010-12-29T14:26:00.000+02:00

tu cobori pe pământ

să capeţi umbră////////////////////////

eu vreau să urc/ca un cântec să mi-o pierd

nu este cântecul amintirea spiritului zburând printre stele?

Icicle people

2010-12-28T13:24:00.001+02:00

Cam aşa se vede la fereastra mea! Brrr! După zilele călduroase de toamnă luuuuungăăă în care alergam să prind fluturi în imagini am ajuns în frig îngheţat.
Parcă am fi clătite perpelite! Parcă am trăi în ficţiune.

Mi-am amintit de "Primul exil la cronoscop", o proză SF de Mircea Nedelciu. Acolo teoria împrăştierii anotimpurilor produce transformări îngrozitoare (noi deocamdată suntem într-o fază incipientă, alternarea anotimpurilor, n-aveti senzaţia asta în orice anotimp că se succed zile cu temperaturi diverse, în sincope? ). Anticiparea vremii viitoare este sumbră. Nedelciu descrie un pământ acoperit mult de ape, transgresiunea suferită de Dobrogea în mare parte şi de Veneţia în totalitate.

Desigur, teoria împrăştierii vârstelor e o utopie...(...încă :D) : "Zilele unei vieţi se succed în grupuri mici şi inegale. După două zile de copilărie zburdalnică pot urma cinci de senectute înţeleaptă, apoi trei de tinereţe exuberantă şi opt de maturitate calmă., eficientă, nimic nu e ciclic, iar succesiunea, deşi pare aleatorie, poate fi cunoscută ştiinţific şi prezisă dacă sunt luate în calcul datele genetice şi condiţiile astrale ale naşterii subiectului".

Da e o lectură delicioasă de vacanţă proza scurtă a lui Nedelciu. Faza cu corespondenţa între oameni care trăiesc în acelaşi spaţiu dar la distanţe de sute de ani e memorabilă!

O să caut în toate sertarele ( exerciţiu bun şi, mai ales, util, pentru cei care n-au terminat curăţenia de iarnă) să văd dacă mi-am pus vreun bileţel din trecut, sau să-ncep cu buzunarele???? :)

de pe la noi

2010-12-26T20:02:00.003+02:00

De la Cela, colega mea, profesoara de matematică, am auzit pentru prima oară de gigei, cum ajunge în cancelarie îşi revarsă furia pe noi, diriginţii de gigei, că în clasă trebuie să fie numai zâmbet, când gigelul din povestea ei nu-ţi aparţine, răsufli uşurat.

Într-o pauză a aruncat instrumentele din trusa de geometrie pe masa lungă şi-a zis că a vorbit despre cerc la clasa a V-a (nu era a mea!!!) şi-n final l-a pus şi pe gigel la treabă (că nu trebuie să-l laşi, îi dai sarcinile cele mai simple, tre' să facă şi el ceva!), numai să deseneze un cerc pe tablă, doar atât, i-a şi înmânat compasul şi gigel s-a dus spre tablă, s-a proptit cu vârful compasului într-un punct, s-a-ntors spre ea şi a-ntrebat-o:

- Doamnaaaa, să-l fac rotund?

noutăţi ...sau aproape, din colectia mea de desene de toamnă :)

2010-12-21T19:40:00.004+02:00

ciocolata & cafea & Beigbeder

2010-12-20T11:06:00.002+02:00

Când eram mică mergeam în urma unei învăţătoare din sat, vecina noastră de peste drum şi un pic de rudă (tata cu soţul ei erau veri de a nu stiu câta spiţă). Mergeam foarte aproape, să calc exact pe urma paşilor că-mi zisese mama că o să ajung ca ea dacă-ndeplinesc ritualul ăsta des :) Era foarte plăcut, eram în siguranţă, jocul mă captiva, deşi făceam un pic de efort să păstrez măsura ...Mai târziu, peste ani buni, l-am reluat mergând tot pe ulicioara noastră, dar legându-mi paşii de o altă vecină, care s-a nimerit atunci. Am adăugat ceva jocului, am numărat paşii în gând... şi deodată, vecina se-ntoarce şi mă-ntreabă: "Vrei să-mi spui ceva?" (adică voiam să-i spun ceva şi nu-ndrăzneam? că oamenii de la ţară sunt mai timizi). Am rămas puţin imobilă şi fizic, dar şi psihic că voiam să şi ţin minte numărul paşilor...

Am citit câteva din cărţile lui Frédéric Beigbeder apărute la Editura Pandora şi senzaţia e de déjà vu. Lectura e delicioasă, dar tehnic vorbind, nimic nu e nou, original. După romane şi dar şi după nuvelele sub ecstasy poţi spune aşa am mai citit, aşa s- a mai scris. E mereu în urma cuiva, dar sinceritatea lui te atrage şi viaţa lui pe care o provoacă să poată scrie, nu invers, trăieşte ca să aibă din ce scrie, experimentele sunt pe viu, nu pe foaie! Nu degeaba spune într-un interviu că singura persoană de care se teme este el însuşi.

Chiar acum, în cafeaua mea perdeaua croieşte linii lichide graţioase, dezvăluie o bucăţică de cer cu un albastru amestecat cu ciocolată, dar nuanţa dominantă e albastră, plus câteva dunguliţe aurii de lumină de pe muchia ferestrei...

din ciclul "aş vrea să am trei aripi"

2010-12-16T11:17:00.000+02:00

sunt convinsă
că
există în afara mea
o prelungire a spiritului

ninge, ninge, ninge!!!

2010-12-14T11:20:00.001+02:00

punished

2010-12-14T00:17:00.002+02:00

79...

2010-12-12T15:21:00.000+02:00

Acesta e tatăl meu, de ziua lui, în toamna anului trecut, înainte de alegeri.

Era agricultor în tinereţe, făcea şi cărăuşie, imi povestea de multe ori despre boii şi caii pe care i-a avut. Până la colectivizare, când comuniştii i-au luat tot, şi "căruţa şi plugul şi prăşitoarea, aveam doi cai, dar am reuşit să vând unul chiar un pic înainte." Rămas fără unelte, a trebuit să se angajeze la o uzină de armament într-o slujbă umilă. N-a făcut armată că avea un handicap fizic. A simţit şi a purtat pe chip toată viaţa umilinţa. Dar în toamna trecută nu i-a mai votat pe comunişti. "Dar pe cine o să votezi?" "Votez pe liberali!!!" şi mi-a aratat o găleată de plastic cu sigla PDL!!!!!!!! Păi, tată, ăştia nu sunt liberali, cine te-a păcălit?

La finalul alegerilor am vorbit la telefon şi mi-a zis că el nu i-a ales, dar comuniştii iar au câştigat.

....asteptand zapada

2010-12-11T02:07:00.000+02:00

blue world

2010-12-06T21:16:00.002+02:00

heart's memory

2010-11-21T20:02:00.001+02:00

strangers

2010-11-19T00:58:00.002+02:00

in the wind

2010-10-10T23:55:00.001+03:00

lumina de septembrie

2010-09-16T23:50:00.002+03:00

Basme cu trovanti. La Costesti

2010-09-05T18:55:00.001+03:00

blocked

2010-08-27T17:31:00.002+03:00

Rasarit ...amanat pe Dunare, la Eselnita!

burn

2010-05-06T23:17:00.002+03:00

aer de munte

2010-04-17T22:00:00.000+03:00

cand prinzi aripi...

2010-04-16T23:16:00.001+03:00

une sorte d'étrangeté ...

2010-04-16T23:15:00.003+03:00

generations!

2010-04-06T12:54:00.003+03:00

desert town

2010-04-04T22:30:00.002+03:00

waiting

2010-03-30T22:06:00.002+03:00

Muntii Fagaras, dinspre Transilvania

OVNI de printemps

2010-03-16T23:34:00.001+02:00

Sambata, 13 martie, la Titu, deasupra zapezii.

Pride and sensibility

2010-02-14T14:16:00.001+02:00

violet shooting star

2010-02-04T18:58:00.001+02:00

time zen

2010-02-04T18:37:00.002+02:00

cuminţenie

2010-02-01T20:14:00.001+02:00

dreamer

2010-02-01T00:45:00.001+02:00

capat de tara

2010-01-19T18:43:00.001+02:00

tendresse du jour

2009-11-10T20:01:00.002+02:00

saved

2009-11-10T19:56:00.002+02:00

ploua.ro

2009-11-02T22:02:00.001+02:00