luni, 24 ianuarie 2011

urban snow & Richard Brautigan - "La pescuit de păstrăvi în America"

doar peste oamenii curioşi...


peste blocurile nu toate gri :)

peste vrăbii



peste porumbeii răsfăţaţi de la mansardă



hm


şi peste gurile de canalizare deschise



Un decor potrivit să citesc romanul "La pescuit de păstrăvi în America" de Richard Brautigan, mai degrabă un volum (subţire!) de poeme suprarealiste, amuzante şi absurde , mici capitole care au în comun personajul narator, imaginaţia sa descătuşată, halucinantă şi o temă repetată , "La pescuit de păstrăvi în America"...
Fantezia în cascadă te face să te opreşti des, să deguşti, să savurezi aşa cum ţi se-ntâmplă în poezie, eseu sau filozofie...
Revin, s-a făcut mâine :)





joi, 20 ianuarie 2011

usi , ferestre. virginia woolf &

Ţin manuscrisul lângă mine,

cu tandreţe aproape…

Aici e viaţă adevărată.

Deschid mai departe

o foaie albă, aceasta,

cum aş deschide fereastra,

de dimineaţă,

cu simţurile stârnite.

Mereu se iveşte ceva.

Ca.

La fel, oarecum, zice şi Virginia Woolf în "Arta lecturii": "Nimic nu e mai deprimant decât să deschizi uşa şi să nu se-ntâmple nimic".

Universul e deschis permanent, cred eu, te primeşte ; ca să vezi, ca să ţi se-ntâmple ceva, trebuie să-ţi deschizi toate uşile şi ferestrele interioare şi să intri într-un timp lung, generos.. Dacă poţi...

Altfel, nu, nu ţi se va-ntâmpla nimic, nu? :)


sâmbătă, 15 ianuarie 2011

vineri, 14 ianuarie 2011

Ultimele amurguri




mai întâi a sosit o hâtie. Eaunu i-a arătat-o lui Eldoi. Eaunu i-a arătat ţeava de gaze lipită de copac, Elunu a-ncercat s-o-ndoaie, dar foarte puţin a reusit s-o-ndepărteze;
apoi au venit nişte oameni în portocaliu :D, au scos nişte instrumente cu care au măsurat circumferinţa trunchiului, distanţa de la trunchi până la ţeavă, ei, da, asta nu-i în regulă, au scris repede rezultatele măsurătorilor într-un dosar, stăteau şi scriau, stăteau şi scriau, Eaunu le-a mai adus un top;
a bătut la poartă o doamnă în halat alb, delicat şi-a pus mănuşile, a scos o eprubetă
şi un fel de bisturiu, a scrijelit în coaja copacului, a pus proba în eprubetă şi a plecat;
a intrat şi un domn de la primărie însoţit de alţi doi cu o drujbă;
a scos două foi; pe una scrijeliseră cei de la gaze un desen, o zvastică ciudată ;
cealaltă era de la laborator: zicea că nu, Linu (aşa-l chema, aşa l-au numit copiii) nu e un copac de soi rar (eu credeam că da!!!)
că dacă era ca arborele de ceară pe care-l aveam la poartă poate scăpa, poate aprobau să mai pună un cot de ţeavă, aşa copacul ameninţa asupra conductei de gaze şi a bucătăriei de vară a vecinilor, pe dedesubt, să trimită rădăcinile; colega mea zicea că din când în când schimbă uşa bucătăriei de la ţară, creşte un nuc chiar lângă ...
şi acum intră în scenă oamenii cu drujba, se aude zgomot, copacul cade
i-am trimis un sms lui Eaunu de ce a permis şi ea a zis să nu-i mai trimit aşa ceva, ea a luat copiii şi i-a dus într-o sală îndepărtată să n-audă zgomotul, puteam să fac la fel;
azi, la cenaclu, o fetiţă s-a uitat pe fereastră şi a zis "doamna, ce rău e fără copacul nostru"
m-am uitat pe fereastră, un guguştiuc care venea pe ramuri odată, se aşezase acum, pe conductă;
până am dat perdeaua la o parte şi mi-am scos aparatul de fotografiat a zburat

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

C'est simple!


Îmi place să prind coţofenele când îşi iau zborul, dar până fac eu click ...:D
parcă-s piane răsfirate în aer, cu claviaturile alb-negre...
mama zicea că dacă-ţi cântă dimineaţa în curte o coţofană vei avea musafiri
în acea zi...:)